Presiune, hărțuire și abuz instituțional. Cum am fost forțați să ne retragem copiii de la Transylvania College

O poveste personală despre presiune, clauze impuse și șantaj emoțional din partea Transylvania College și Ruxandra Baciu (Mercea)

Click here for the English Version

---

---

Acest text se bazează pe experiențele mele, pe percepțiile mele și pe informații din surse deschise care m-au condus la convingerile pe care le împărtășesc aici. Nu îmi propun să conving pe nimeni; pentru mine scrisul este o formă de terapie personală – a spune adevărul. The Truth will set you free.

Nu vreau să atac școala sau pe d-na. Ruxandra Baciu personal. Este problema dânsei cum își gestionează resursele.

Vreau doar să fac o scurtă rememorare a unei părți a copilăriei pe care patroana școlii i-a furat-o copilului meu - dreptul de a se juca cu prietenii lui. Prin ceea ce am resimțit ca șantaj emoțional, am fost împinși spre limita supunerii – ”suntem obligați să semnăm un act adițional”.

Aceasta nu este doar povestea mea sau a copilului meu, ci, așa cum o văd eu, povestea multor familii captive care tac de teamă pentru educația copiilor lor. Eu am rupt lanțurile și îmi asum consecințele libertății.

Dacă vreo informație factuală din acest text nu este corectă, îi rog pe reprezentanții școlii să-mi scrie și să trimită documentele aferente; voi modifica articolul în consecință. Nu vreau să arunc cu noroi în școala în care au învățat copiii mei; vreau să înțelegem de ce noi, părinții, ajungem uneori „deținuți” ai unor conveniențe sociale.

Copilul meu a avut puterea să spună „nu mai vreau”, iar noi suntem alături de el.

---

Cine sunt și de ce scriu această poveste

Sunt Sergiu Biriș, 42 de ani, antreprenor din Cluj-Napoca, părinte a doi copii de 10, respectiv 14 ani, până de curând, elevi ai Transylvania College.

Prin acest text îmi propun să ofer transparență cu privire la experiența extrem de stresantă prin care Transylvania College ne-a târât în ultimele 3 luni, și să vorbesc despre anumite aspecte pe care până acum nu le-am putut face publice. Sper ca acest text să ajute alți părinți.

Voi relata cronologic ce s-a întâmplat, ce documente am primit, ce presiuni s-au făcut asupra noastră, ce ni s-a cerut să semnăm și de ce am decis, într-un final, să plecăm din Transylvania College.

Acesta este experiența noastră personală, ca familie, bazată pe întâlniri, documente primite de la școală și corespondență scrisă.

Context.

Am fost mai bine de 10 ani clienți ai Transylvania College

Copiii noștri, Catia (10 ani) și Sebastian (14 ani) au fost parte din Transylvania College încă din grădiniță. Până anul acesta (2025) nu am avut nicio problemă cu școala. Totul părea să decurgă normal. Copiii erau fericiți.

Dacă e să mă uit din perspectiva unui client al unui business, cred că am plătit școlii mai bine de 200.000 Euro în acești ani.

Mai mult decât atât, am încercat să fim parte din comunitate și să ajutăm la dezvoltarea școlii. Am participat la organizarea balului școlii, la jurizări de proiecte de start-up ale copiilor, la oferirea de consultanță pentru dezvoltarea digitală a școlii, etc.

Am investit mult. Atât financiar, cât și emoțional.

Unde a început totul: sesiunile de ”coaching” ale Ruxandrei Baciu (Mercea)

Problemele au început să apară în ultimul an. Ruxandra Baciu (fostă Mercea), proprietara școlii, a început să se implice activ în educația copiilor, prin diverse sesiuni de ”coaching” pe care a început să le țină copiilor din clase mai mari (de la clasa a 8-a în sus).

Ca și context: Ruxandra Baciu nu are nici un fel de acreditare în acest sens. Nu este psiholog sau educator în curricula școlii. Este ”patroana” școlii și nimic mai mult din punct de vedere educațional. Însă, aceste sesiuni de ”coaching” au început și au continuat o vreme bună, fără ca noi, părinții, să intervenim, pentru că am încercat să evităm conflictele cu Ruxandra Baciu, pe cât de mult posibil.

Dacă oricine avea vreo întrebare legată de corectitudinea acestor sesiuni (lipsa de acreditări, etc.), răspunsul primit era că psihologul școlii, d-na. Cristina Ungvari participa la aceste ședințe, ”așa că e ok”. Însă Cristina Ungvari nu participa la toate sesiunile.

D-na. Cristina Ungvari este psiholog practicant în supervizare și psihoterapeut practicant în supervizare. Observațiile mele privesc impunerea terapiei și cererea de rapoarte către școală, nu calificarea profesională a terapeutului.

”Psihologul practicant în supervizare” are drept de liberă practică, dar sub supervizare; nu este același lucru cu nivelul „autonom”/„independent”.

Partea asta cu ”ne jucăm de-a psihologii și terapeuții, fără acreditare”, este un element recurent al acestei povești și al întregului mers al școlii, după cum veți vedea în continuare.

Un alt răspuns primit, de la Anca Rusu, actuala directoare a școlii a fost că ”la câte sesiuni de terapie a făcut Ruxandra… se pricepe”. Deci dacă ai fost tu la psiholog, devii automat un bun psiholog. După acest principiu, dacă ai dat de multe ori foc la pădure, probabil ești un bun pompier.

Cum poate fi acesta raționamentul după care o instituție de învățământ din România modelează creierele copiilor??

Și tocmai acesta este sâmburele problemei: te autointitulezi ”coach” și modelezi creierele unor copii, după propriul tău plac, fără acreditare și fără ca cineva să te poată opri.

Ideologia ”wokeness” predată la Transylvania College

Problema cea mai dureroasă este de fapt legată de principiile, direcțiile și ideologia pe care R.B. le are și care se reflectă asupra acestei școli și implicit a copiilor noștri. Vorbesc în mod special de ideologia wokeness, o formă mai agresivă a valului de ”political correctness” regăsit în Statele Unite. Un exemplu simplu, pe românește: nimeni nu are voie să-ți zică nimic, pentru că orice mică situație negativă sau conflict este interpretată ca ”bullying”. Aici mă refer inclusiv la situații de genul: n-ai fost de acord cu ce am zis și am văzut că ți-ai dat ochii peste cap = bullying sau ironia/sarcasmul = bullying. Practic, la cum văd eu lucrurile, orice faci poate fi interpretat ca bullying.

Părerea mea este că această ideologie ne face copiii susceptibili la abuzuri, mai slabi și mai predispuși la probleme psihologice pe termen lung, în comparație cu ”modelul clasic”.

Iar dacă asta își dorește R.B. să fie direcția Transylvania College, începi să-ți pui probleme legate de ”sesiunile de coaching”, ce înseamnă ele pentru copilul meu și ce învață el din asta…

Dar nu am zis nimic. Pentru că n-am vrut să ”ne punem rău cu R.B”. La fel ca, probabil, mulți din cei care citiți aceste rânduri.

Atât că lucrurile nu s-au oprit aici. Acesta a fost doar începutul.

Suspendarea lui Sebastian din școală

În data de 16 mai 2025, vineri ora 16:00, primim e-mailul de mai jos de la Transylvania College:

”Stimate d-le. și d-na. Biris,

Din păcate, Sebastian va fi suspendat de la școală timp de 3 zile săptămâna viitoare, începând de luni, 19 mai 2025.

Detaliile suspendărilor sunt disponibile în scrisoarea atașată.

Dacă doriți să discutați despre perioada suspendării sau despre orice condiții impuse, vă rugăm să contactați …”

Scrisoarea atașată: Internal Suspension letter (PDF).

 — 

Adică, în ultima zi din săptămână, vineri la ora 4 după-masa, îmi zici că de luni Sebastian e suspendat 3 zile din școală.

În document se invocă faptul că în conformitate cu Behavior Policy-ul școlii și după „mai multe măsuri restaurative anterioare”, Sebastian a fost suspendat. Însă pentru noi era prima dată când auzeam de așa ceva. Deși scria altfel în document, pentru noi n-a existat nici un fel de preaviz.

Mai mult decât atât, cu două zile înainte am avut întâlnire cu directoarea de atunci a școlii, d-na. Vancea, ca să vorbim despre viitorul lui Sebastian, care urma să continue la liceu. Am vorbit despre ce materii să își aleagă pentru liceu, ș.a.m.d. D-na Vancea a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian, deci n-am avut niciun motiv de îngrijorare. Mai mult, îndrumătoarea lui de an, d-na. Lidia Paun nu știa nimic despre acestă suspendare, a aflat și ea tot vineri, deodată cu noi.

Așa că după mailul de suspendare, am refuzat să fim de acord cu ce scria în acea scrisoare și am cerut o întâlnire la școală. Trebuia să fie o greșeală. Dar am scris mailuri degeaba, pentru că era vineri după-masa, cine să mai răspundă?!

Așa că, luni la prima oră am mers la școală să încercăm să obținem o întâlnire. Cu oricine am discutat, toate drumurile duceau la Ruxandra Baciu. De la ea venise ”servită” suspendarea. Pentru că, aparent, ea era cea mai în măsură să știe ce e bine pentru copii. Știa cine e cuminte, cine e rău, că doar făcea ”coaching” cu ei.

Am încercat să obținem o întâlnire cu R.B., dar fără succes. Într-un final, din pură întâmplare, am întâlnit-o pe holul școlii și am reușit să obținem o întâlnire cu ea ziua următoare, marți.

I-am zis că trebuie să fie o greșeală și că l-am adus pe Sebastian la școală, până se clarifică lucrurile. A spus că nu, suspendarea stă în picioare. Sebastian nu are voie la școală. Să venim a doua zi, cu Sebastian și ”o să vedem atunci ce copil avem” . ”Să nu credem nimic din ce ne zice băiatul, că ne minte!” (!!!)

Bineînțeles că după asemenea caracterizare am început să ne facem griji, am vorbit cu băiatul să vedem unde poate fi problema. Sebastian zicea că nu știe ce a făcut și ce poate fi atât de grav încât să fie suspendat. Oricât am vorbit, am ajuns la același rezultat. Nimic nu părea să fie atât de grav încât să necesite o suspendare, mai ales directă.

După discuția cu Sebastian, am început să fim tot mai consternați de felul în care ne-a fost pusă problema de către școală: fără vreo înștiințare prealabilă, un mail, o atenționare, ceva. Nimic. Suspendare din prima și gata.

Așa că am început să citim mai multe despre politica școlii (Behavior Policy) și despre ce înseamnă bullying-ul, pentru că despre asta părea să fie vorba.

Conform propriei politici Transylvania College, școala poate suspenda un elev pentru 3 zile, doar după ce a aplicat un proces restaurativ (de care menționaseră în mail), format din 3 nivele (o scară prin care se escaladează orice situație):

• Nivelul 1: Întâlnire restaurativă
  O întâlnire facilitată pentru a repara prejudiciul și a reconstrui încrederea între cei implicați.

• Nivelul 2: Intervenție de grup
  Sesiuni de grup concentrate, urmărirea schimbărilor de comportament. Se atribuie serviciu comunitar celor care au agresat sau au fost martori tăcuți.

• Nivelul 3: Suspendare de 3 zile + Terapie familială
  O suspendare de trei zile plus începerea obligatorie a terapiei individuale sau familiale. Ambii părinți/tutori implicați în viața copilului trebuie să participe.

Noi eram la nivelul 3, fără să fi trecut prin primele două. Nu aveam niciun mail, un proces verbal, nimic. Doar l-au suspendat și gata.

Inclusiv la nivel de legislație națională există o scară similară, prin care cel puțin notifici părintele că există o problemă. Nu suspenzi un copil din prima. Dar se pare că Transylvania College are țara proprie, nu se ghidează după legislația din România.

---

Cadru legal, pe scurt

• Legea 221/2019 (modifică Legea educației 1/2011): interzice explicit bullying-ul și obligă școlile să aibă proceduri clare de intervenție.

• Ordinul 4343/2020 (norme anti-bullying): prevede investigație documentată în max. 48h, informarea părinților și aplicarea măsurilor progresive (restaurative → consecințe) – nu sancțiune directă “din prima”.

• Politica școlii replică aceeași scară (Nivel 1 → Nivel 2 → Nivel 3).

Texte integrale: Legea 221/2019 · OM 4343/2020

---

Urma întâlnirea cu R.B. și deja ne simțeam nedreptățiți, dar speram că putem rezolva ceva. Nu era mare lucru să fie suspendat băiatul, dar de ce să existe asta la dosarul lui dacă nu era cazul? În plus, dacă mai făcea o greșeală, era deja eligibil de încă o suspendare sau chiar de exmatriculare…

Întâlnirea cu Ruxandra Baciu

Ziua următoare, ne-am întâlnit cu R.B., care a cerut ca întâlnirea să fie în primă fază cu Sebastian, în care să aibă ei doi o discuție de față cu noi, dar fără ca noi să intervenim. În faza a doua, urma să tragem concluziile, doar noi, adulții.

Prima parte a întâlnirii a fost pentru mine un șoc. R.B. a scos o listă cu tot ce poate însemna bullying-ul, începând de la bullying-ul așa cum îl cunoaștem, cu violență, etc. dar lista era mult mai lungă, includea sarcasm, ironie sau datul ochilor peste cap când vorbim de bullying. Și a început să îl treacă pe Sebastian printr-un checklist cu ce își amintea el că a făcut… vreodată. L-a întrebat pe Sebi de ce crede că e aici.

Sebi a răspuns că cel mai probabil pt. că a râs în orele ei de coaching.

RB: ”Nu, nu de asta ești aici”
Apoi a luat lista la rând… și după multe checkpoint-uri în care l-a tot presat pe Sebi să își amintească ce a făcut în trecut…
RB: ”Așa-i că ai trecut pe clasa a 7-a pe hol și ai zis de niște fete că sunt curve?”
S: ”Nu le-am făcut niciodată așa pe fete, nu-mi amintesc”
RB: ”Nu-ți amintești. Sentimentele îți blochează memoria când sunt intense…”

Copilul bineînțeles că nu-și amintea chiar tot ce a făcut și n-a făcut în ultimii ani de școală. Cine știe, poate o fi făcut niște fete ”bitches”, pe ceva chat, cândva. Dar sigur n-a folosit niciodată ”curvă”, pe vreun hol, în public. Imi cunosc băiatul. Și oricine îl cunoaște pe Sebi știe că nu e un bully.

Modul manipulator de a pune întrebările și de a obține o ”confesiune” cu tot ce a făcut și n-a făcut copilul în școală vreodată, ca să demonstreze că e un bully, mi-a făcut greață.

Ca părinte, ca tată, cu greu m-am abținut să nu fac scandal. Am așteptat să se termine sesiunea de întrebări manipulatoare, iar apoi a urmat discuția noastră.

Am încercat să o confrunt, să îi zic că nu și-au respectat propriul Behaviour Policy — prin care trebuia să știm mai de mult dacă exista cu adevărat o problemă. Am încercat să definim bullying-ul așa cum e el definit în lege, nu după o listă din care reiese că orice înseamnă bullying. Am încercat multe, dar fără succes.

A spus că ”oricum se ajungea la suspendare” (!!!).

Adică suspendarea era un fapt predeterminat.

Practic, ne luptam cu morile de vânt.

Singurul lucru pe care l-am mai putut face atunci a fost să îi zic că există un singur bully în această conversație: ea însăși. Comportamentul ei din acea întâlnire a fost, în opinia mea, intimidant și abuziv.

I-am spus că cred că încearcă să ne alunge din școală, deși nu înțeleg de ce. Și că ea poate să abuzeze de părinți, pentru că nu prea există alternative.

Și i-am spus că aplică standarde duble. Pentru că a existat un episod în trecut în care colegul lui Sebastian, l-a împins pe Sebi în pauză, iar Sebi a căzut și și-a rupt mâna. Am stat cu Sebi pe la Urgențe, cu anestezie totală să îi pună mâna la loc. Și-a pierdut locul în echipa de baschet. A pierdut vacanța de ski.

Acel băiat nu a fost suspendat. Poate pentru că e fiul patroanei firmei care s-a ocupat de amenajarea interioară a școlii. Poate.

Într-un cuvânt, i-am spus că noi considerăm că ne supune unui abuz, doar pentru că poate.

După întâlnire, deși știam că nu rezolvăm mare lucru, am decis să trimitem o notificare școlii, prin care ne-am exprimat nemulțumirea și am reiterat faptul că acest proces a fost unul nedrept. Că ne-am pierdut încrederea în școala care nu își respecta propriile reguli și recurgea la abuzuri.

Notificarea poate fi văzută aici. Are număr de înregistrare în arhiva școlii.

Nu am primit niciodată răspuns la acea notificare.

După suspendare, am crezut că totul se va termina. Am crezut că R.B. va fi mulțumită că și-a arătat forța, și-a mângâiat orgoliul și gata. Se va opri aici. Dar nu, avea să fie doar primul pas. A urmat pasul 2.

Actul adițional. Condiționați să semnăm un act adițional discriminatoriu, imposibil de semnat, ca să putem continua în școală

O lună mai târziu, pe 25 iunie, noi, împreună cu alte 11 familii (din câte știu, dar poate sunt mai multe), am primit prin email un act adițional pe care trebuia să îl semnăm, ca Sebastian să mai poată continua școala la Transylvania College.

”Sper că mesajul meu vă găsește cu bine. În urma perioadei de suspendare s-a pregătit un act adițional, care stipulează așteptările cu privire la comportament și cerințele de terapie.

Vă rog să găsiți atașat documentul, acesta va fi nevoie să fie semnat de către voi și returnat la începutul anului școlar. Vom completa noi informațiile cu privire la numărul contractului.

Pentru cerințele legate de terapie este nevoie să fiți în contact cu Cristina Ungvari, Head of Wellbeing, in cc.

Sper ca Sebi și Catia să aibă o vacanță frumoasă și să ne revedem cu bine în noul an școlar.”

Actul adițional poate fi văzut aici.

Nu trebuie să fii avocat sau vreun expert juridic ca să îți dai seama că acel act este un document imposibil de acceptat, cu clauze disproporționate.

• Un document discriminatoriu, pentru că nu toți părinții din școală l-au primit, ci doar ”suspendații”.

• Un document prin care ni se cere să urmăm terapie familială timp de minimum 2 ani (!!!!), plus să trimitem actualizări ale stadiului terapiei…

• Plus: ”Dacă elevul se angajează în orice alte comportamente antisociale de tip bullying, acest lucru va duce la o suspendare imediată, ca parte a suportului comportamental continuu și a consecințelor deja puse în aplicare. Incidentele continue pot duce la o suspendare extinsă.”

Având în vedere că ORICE poate fi considerat bullying, ce pot să mai zic de ultima clauză?

Adică eu și familia să semnăm că suntem de acord că avem o problemă și că avem nevoie de terapie min. 2 ani?! Ca să mai putem continua în școală? Pe bune?!

Deci clar, ceva de nesemnat. Niciun om întreg la minte n-ar semna așa ceva.

Ca o notă: nu am nicio problemă cu a urma terapie. Și probabil aș fi fost dispus să urmez un astfel de proces, dacă existau dovezi că există o problemă reală. Dar nu ne-a fost prezentat nimic, niciodată. Doar păreri personale, vorbe și concluzii subiective ale R.B., pe baza cărora Sebastian a fost suspendat.

Bineințeles că nu am semnat acest act. Au urmat mailuri după mailuri în care am refuzat să semnăm și am cerut în scris confirmarea că nu e nevoie să semnăm acest act adițional pentru ca Sebastian să poată continua în școală.

Singurele răspunsuri pe care le-am primit de la Anca Rusu și Cristina Ungvari, cele două asistente ale R.B., au fost că nu putem continua în școală fără semnarea acelui act.

Apoi, într-un final, am primit un mesaj în care se reiterează faptul că avem nevoie de terapie și ne este recomandat cabinetul unei doamne, care mai apoi am aflat că nici dânsa nu e psiholog licențiat (!!!). Nu că am fi mers mai departe cu terapia, dar dacă tot ne jucăm de-a wellbeing-ul, mă așteptam totuși la un minim efort din partea acestor persoane ”profesioniste” de la Transylvania College.

Apoi, în mijlocul acestui schimb de mailuri, a urmat ceva extrem de interesant:

Primul câștig în instanță împotriva abuzurilor contractuale ale Transylvania College și Ruxandra Baciu. Precedent unic în Cluj-Napoca

Între timp, una din familii, prieteni cu noi, s-au mișcat repede și au dat Transylvania College în judecată, pentru rezilierea abuzivă, unilaterală, a contractul de școlarizare al băiatului lor. Adică, exact ce urma să ni se întâmple și nouă.

Partea cea mai tare? AU CÂȘTIGAT! Au obținut reintegrarea băiatului în școală, în sistem de urgență, în timp record.

Din câte știu, este al doilea caz din România și primul din Cluj-Napoca. Un precedent extrem de valoros împotriva abuzurilor Transylvania College și Ruxandra Baciu.

Da, o hotărâre judecătorească a dispus reintegrarea elevului în regim de urgență; în opinia mea, confirmă abuzurile contractuale.

Am ales să reziliem contractele cu Transylvania College și să mutăm copiii la altă școală

Am ajuns în 1 septembrie 2025. Toată tevatura asta începuse în 16 mai. Acum 3 luni jumătate.

La Transylvania College, noul an școlar începe azi, pe 2 septembrie.

Răspunsurile celor de la Transylvania College au încetat să mai vină. Singurul mesaj cu care au mai venit a fost o propunere de întâlnire față în față. N-au vrut să răspundă în scris, concret, că renunță la semnarea actului adițional:

”Credem că o conversație față în față, așezată și deschisă, poate contribui la găsirea unui cadru comun care să susțină dezvoltarea lui Sebastian într-un mod sănătos și responsabil, în acord cu valorile școlii și cu nevoile sale reale.”

Pentru că, nu-i așa, scoala știe nevoile REALE ale copilului, nu părinții.

Cred că deja iși dăduseră seama că s-au pus într-un punct din care nu mai puteau câștiga, având în vedere precedentul creat în instanță, unde au pierdut rușinos.

Probabil s-au gândit că o să ne forțeze să semnăm acel act adițional când mergem la școală, într-o discuție verbală, pentru că urma să înceapă școala și nu prea mai aveam de ales. Timpul curgea în favoarea lor.

Era clar că nu mai aveam sorți de izbândă în acest demers, așa că am ales să reziliem noi contractele. Probabil că R.B. a obținut ce și-a dorit. Am plecat din școală. Sper că e fericită acum.

Partea mai puțin vizibilă a acestui demers a fost cât de mult au fost afectați copiii. Au întrebat tot timpul: ”cu ce am greșit? de ce noi? de ce trebuie să schimbăm școala”, etc. Fapt care m-a determinat și mai mult să scriu acest articol.

De ce nu a zis nimeni nimic până acum? Pârghii, presiuni, cunoștințe și relații

Poate vă întrebați, la fel cum m-am întrebat și eu, de ce nu s-a auzit nimic de la alți părinți până acum? Pentru că știu multiple cazuri, care nu au ieșit până acum la suprafață. Noi am fost 12 familii care am primit actul adițional. Câteva dintre ele am auzit că încep acțiuni în instanță. Câte or mai fi fost în trecut...

Răspunsul este unul complex. R.B. are multe pârghii pe care le folosește în a obține orice își dorește. Iar dacă nu obține, se pare că preferă să forțeze, preseze, hărțuiască, abuzeze, fără ca cineva să nu îi facă ceva.

Câteva motive pe care le văd eu, personal, pentru care îi ies toate:

• Nu există un board independent de control în școală. R.B. poate face orice, fără să fie contestată de cineva. Părinții săi, fondatorii adevărați ai școlii erau la un moment dat parte din board, dar au decis să plece. Și când zic ”au decis să plece”, aici e loc de un articol de investigație unde las pe alții mai profesioniști să-și facă treaba.

• Presiune și pârghii asupra părinților cu copii în școală. Odată ce ai început pe linia engleză și curricula Cambridge/Edexcel (adică urmezi școala ca în Marea Britanie), e foarte greu să muți copilul la o școală, mai ales pe linie română. Singura alternativă în Cluj este Royal School, o școală mai mică, cu o curriculă similară, unde ne vom muta și noi copiii. Ca părinte, când mai ai doar o singură altă opțiune, nu ai de ales decât să înghiți (aproape) orice. Mai faci o sponsorizare, mai o favoare, mai una-alta. Dar dacă nu faci, sunt șanse mari să ai probleme în viitor. În traducere: școala face abuz de poziție dominantă. R.B. știe că n-ai de ales.

• Părinții care pleacă, nu mai au motive să își spună povestea. Odată trecuți prin calvar, părinții care pleacă din Transylvania College nu mai au energie, timp, chef, bani să continue disputa sau să zică ceva. Vor să-și vadă copiii mutați și fericiți în altă parte. R.B. se bazează pe asta.

• Profesorii și personalul din școală sunt mulți din ei în aceeași situație ca părinții, pentru că au și ei copii în școală. Așa că nu au de ales. Tac și fac. Sunt doar executanți care semnează și trimit mailuri abuzive cu zâmbetul pe buze, la comanda R.B., închizând ochii și crezând că fac bine.

• Pârghii asupra autorităților: Primăria și Emil Boc probabil îi fac pe plac R.B., din două motive: 1. să ai o școală internațională bună în oraș, te ajută să atragi expați și investitori internaționali, și 2: dacă această școală ar fi să se închidă, în Cluj ar exista imediat o problemă socială cu 1000 de copii rămași fără acces la educație și familii fără opțiuni. Adică, o mare pârghie de negociere și de obținut ORICE de la autorități. Așa se ajunge la scandaluri de genul celor relatate de PressOne.

R.B. știe toate aceste lucruri. Se folosește de toate pârghiile și astfel se simte protejată. Sper totuși să existe coloană vertebrală în cazul autorităților Române, mai ales la nivel național, pentru că lucrurile nu pot rămâne așa la nesfârșit. Tind să cred că nu mai suntem o țară în care ne putem juca de-a Dumnezeu.

Personal, am început să depun sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Ministerul Educației, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ANAF, Consiliul Concurenței, precum și către organismele de acreditare Cambridge Assessment International Education și Pearson Edexcel.

Consider că astfel de abuzuri nu mai pot fi băgate sub covor. Refuz să tac și să înghit. E timpul să se schimbe ceva.

Concluzie

Cred și sper ca Transylvania College să nu se închidă niciodată.

Dar de asemenea cred că această instituție de învățământ din România are datoria să funcționeze într-o formă în care oferă respect, transparență, corectitudine față de părinți și copii, respectarea propriilor reguli și respectarea legilor țării.

Transylvania College are nevoie de o altă conducere. Una cu o atitudine complet diferită. De asemenea, cred că are nevoie de un board independent, care să aibă inclusiv dreptul de a-și concedia propriul fondator, dacă situația o cere. ”Checks & balances”, cum zic americanii, nu dictatoriat. Altfel, astfel de abuzuri din partea Transylvania College vor fi din ce în ce mai frecvente.

Nu public acest articol pentru a ”câștiga pe internet”. Personal, nu mai am nimic de câștigat. Mi-am mutat copiii din Transylvania College și aș avea destule alte lucruri pe cap, încât să închid ochii și să merg mai departe. Dar nu pot.

Reputația și încrederea se construiesc în ani și se pot pierde într-o zi. Orice școală, cu atât mai mult una privată, ar trebui să înțeleagă asta. Când ceri părinților încredere, respectă-ți propriile reguli. Toate. De fiecare dată.

Dacă treceți printr-o situație similară, sper ca rândurile astea să vă economisească timp, bani și nervi. Și, poate, să ridice standardul pentru toate instituțiile de învâțământ privat din România.

Dacă ați trecut prin situații similare cu Transylvania College, vă încurajez să lăsați un comentariu mai jos.

Transylvania College, ne vedem în instanță.

Sergiu Biriș

 — 

PS 1: ca sa contracareze această poveste, ma aștept ca R.B. sa vorbească urât despre Sebastian, și despre noi ca familie. Probabil va spune că a fost un copil problemă, că eu sunt un tată frustrat, etc. Mă aștept la asta, pentru că a făcut-o în trecut, cu alți copii și părinți, creând chiar documente depuse în instanță cu caracterizări negative ale unor copii care de fapt erau foarte buni.

PS 2: ca să vezi unde te duce viața, în 2015, am donat o sumă de bani la fondarea școlii Royal School, cea la care ne vom muta copiii acum. Am făcut-o atunci tocmai pentru că am crezut că era nevoie de o alternativă în Cluj. Acest articol nu are nicio legătură cu suma donată atunci. Nu am nicio calitate în acel proiect în afară de fost donator, altfel îmi mutam între timp copiii în cei 10 ani care au trecut de atunci. Mai mult, asta nu face decât să spună cât de multă încredere am avut în Transylvania College…

PS 3: Documentele și comunicările noastre, aranjate cronologic, sunt disponibile, la cerere

PS 4: Am vorbit în podcast despre acest subiect, aici

---

Actualizare / Rectificare 03.09.2025 - 11:00 AM: Într-o versiune anterioară am afirmat că d-na. Cristina Ungvari „nu este psiholog licențiat”. În urma unei noi verificări în Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.), la data de 03.09.2025, d-na. Cristina Ungvári apare înscris ca „psiholog practicant în supervizare” și „psihoterapeut practicant în supervizare”. Am actualizat textul în consecință. Critica din articol vizează procedurile și condiționările impuse familiei, nu persoana sau calificările sale. Dacă apar informații factuale suplimentare, le voi reflecta prompt.