Share

Din păcate, încă un părinte își scrie povestea traumatizantă avută cu Transylvania College.

Adriana a scris pe FB despre cum Transylvania College, luni de zile, a lăsat să se înțeleagă că îi va accepta înscrierea băiatului, care are deficiențe de vedere, ca mai apoi, la 10 zile după începerea anului școlar, să îi comunice că ”din motive ce țin exclusiv de organizarea și resursele instituției, nu putem oferi cadrul educațional adecvat pentru Carol, nici în programele noastre de zi, nici în cele alternative (Hybrid)”.

Din iulie pana în septembrie a existat o comunicare cu școala, acte trimise, confirmări de pași următori, după care… TC îi răspunde acestei mame, la 10 zile de la începerea anului școlar, că nu îi acceptă băiatul în școală (!!!).

ZECE. ZILE. DUPĂ.

Același mod de operare: lași părintele în expectativă, până în ultimul moment… iar apoi faci fix ce vrei tu, fără să îți pese de consecințe.

Părintele exasperat. Copilul traumatizat.

Unde e ”școala încrederii”? Unde e asumarea? Unde e empatia, “mindful leaders” ai Transylvania College?

Școala tace mâlc.

Iar Transylvania College? Ce zice? Ce a comunicat această instituție de învățământ în ultimele 3 săptămâni de când am scris eu povestea noastră?

Nimic. Adoptă un ”PR de criză” pe modelul ”hai să tăcem, că poate trece”. Stilul ”batista pe țambal”.

Atâta că acest PR de criză va ține fix până în momentul în care acești bulgări se vor transforma într-o avalanșă. Iar eu cred că e doar o chestiune de timp până se va întâmpla asta. Tot mai mulți părinți vor lăsa frica la o parte și vor vorbi public despre abuzurile și nedreptățile la care sunt supuși din partea ”leadershipului” de la Transylvania College.

Intuiția îmi spune că școala va comunica totuși ceva, la un moment dat, iar eu văd două variante:

Varianta A: Victimizare. E totul un atac mediatic. Cineva are ceva cu noi. Noi de fapt suntem curați, au fost doar neînțelegeri. Sunt părinți frustrați care nu înțeleg modelul nostru de ”wellbeing”. De fapt suntem ”atacați” de forțe externe, care ne vor răul.

De ce cred că vor reacționa așa: pentru că toată liniștea asta nu poate decât să însemne că se folosesc de timp ca să își mai curețe din ”scheleții din dulapuri”, înainte să comunice ceva public.

Vor încerca sa facă să pară că totul a fost de fapt o neînțelegere și că în realitate nu există probleme.

Însă faptul că își acoperă acum urmele și se victimizează, nu rezolvă fapte ușor de dovedit din trecut.

Varianta B: ”School of The Year”. Bazându-se pe influență și relații, mă aștept ca TC, sau fondatoarea RB, să primească în curând un premiu onorific, ceva. Școala anului. Cel mai tare fondator de școală. Cel mai bun ”ceva” din Cluj/România. O poză cu vreo persoană influentă, ceva.

Această acțiune va avea scopul de a le curăța imaginea pătată. Iar acel cineva, care îi va ajuta în acest demers, își va păta propria imagine.

Și tăcerea e un răspuns.

De ce cred că vor veni cu una sau ambele din cele două variante?

Pentru că atunci când nu comunici nimic + arăți o evidentă lipsă de empatie, înseamnă că în realitate planul tău este să faci orice poți ca să bagi rahatul sub covor și să lași impresia că de fapt e totul ok.

Orice, numai să nu îți recunoști vina, slăbiciunile, greșelile, incompetența.

Așteptați și veți vedea. Cu o astfel de atitudine, încet dar sigur, Transylvania College va continua să fie ȘCOALA NEÎNCREDERII.

Share

Share

N-am crezut că voi ajunge să scriu încă un text despre Transylvania College. Dar aici sunt. Și, cel puțin pentru o vreme, acesta va fi ultimul meu mesaj public pe acest subiect.

Decizia de a ieși public și de a ne căuta dreptatea am luat-o pentru băiatul nostru. Dacă tot am fost forțați să îi schimbăm școala, am vrut ca lucrurile să fie spuse pe față, asumat. Și-a dorit dreptate, iar noi i-am fost alături.

Nu trăiesc din investigații, nu conduc un ONG. Sunt un tată care a decis să spună lucrurilor pe nume când s-a simțit neîndreptățit, când regulile au fost sărite, iar familia lui a fost împinsă într-un colț.

Am scris ca să trag un semnal de alarmă asupra acestor nedreptăți, care nu au voie să se întâmple într-o instituție de învățământ din România.

Personal voi continua în instanță. Totodată, semnalul meu a ajuns unde trebuie: media, autorități, instituții, organisme de acreditare. S-au sesizat. De aici înainte e treaba lor.

Dacă nu se schimbă nimic, mesajul public transmis va fi unul de validare: că ”se poate orice” în România și că regulile sunt opționale.

Eu nu cred în acea Românie. Ceva trebuie să se schimbe.

Alegerea momentului: de ce am decis să scriu acum

Chiar dacă majoritatea copiilor erau încă în vacanță, în sistemul internațional, școala începuse deja. Unele școli încep din 25 august sau 1-2 septembrie.

Noi am fost nevoiți, după 3 luni și jumătate de stres și neclaritate, să reziliem contractul în prima zi de școală, ca să nu rupem și mai tare parcursul copiilor. Timpul curgea împotriva noastră, răspunsurile de la TC nu veneau, iar acasă aveam acel zgomot de fond al anxietății pe care orice părinte îl recunoaște.

Nu e un război cu școala

Vreau să fie foarte clar: nu am o problemă cu Transylvania College ca instituție educațională. Copiii mei au fost acolo peste 10 ani. Am văzut profesori extraordinari, elevi care cresc frumos, părinți care pun suflet. Mult timp am fost mulțumiți și noi de actul educațional. Se vede în progresul copiilor.

Acest demers nu pune la îndoială calitatea actului educațional și nu își propune să îl discrediteze.

Problema mea este cu leadership-ul și cu felul în care s-au comportat cu noi și cu alți părinți, cu modul în care și-au ignorat propriile reguli și proceduri ca să obțină ce vor, făcând abuzuri, presiuni și condiționări care nu au ce căuta într-o școală.

Și nici acum nu am răspunsul la DE CE am trecut prin toate astea? Care a fost miza școlii? N-am nici cea mai mică idee.

Share

Către profesori: nu sunteți singuri

Am primit multe mesaje de la profesorii din TC, foști sau existenți.

O parte din ei au postat anonim în comentarii la articolul meu despre abuzurile prin care au trecut, cum unii dintre ei au fost dați afară de pe o zi pe alta fără preaviz, plus multe altele. Din păcate, cele mai multe mesaje nu pot fi publicate de teama identificării și a repercusiunilor.

Cuvântul care revine mereu: FRICA.

Dragi profesori, vreau să vă reamintesc faptul că România este o țară din Uniunea Europeană și că există Legea 361/2022 (avertizorii de integritate) sau în engleză: ”whistleblower law”.

Aceeași lege este în vigoare în UK, încă din 1998 - The Public Interest Disclosure Act (PIDA) .

Dacă observați nereguli în exercitarea muncii, ilegalități sau abuzuri, aveți dreptul să raportați confidențial, intern sau direct la autorități sub protecția anonimatului.

Am pus mai jos un link către un ghid practic (pași, modele, canale), pentru profesorii care doresc să trimită sesizări, fără frică. Folosiți-l.

Nu ar trebui să vă fie frică să spuneți ”aici nu e OK”.

Ghid de raportare (whistleblowing) a neregulilor în școli private (PDF)

Share

Din păcate, părinții nu beneficiază de protecția anonimatului sub Legea 361/2022, dar pot sesiza autoritățile pe canalele obișnuite, iar în acest caz este mai degrabă vorba de instituțiile de acreditare internaționale.

Totuși, având în vedere evenimentele prin care am trecut, consider că o actualizare a legislației prin care și părinții să poată face sesizări sub protecția anonimatului, ar fi binevenită.

Mi-ar face plăcere să sprijin orice demers politic care își propune să transforme o astfel de legislație în realitate.

Către părinți: puneți întrebările simple

Cunosc tentația de a zice ”cine știe, poate ne lasă în pace” și teama de ”să nu pățească copilul ceva”.

Dar avem dreptul să întrebăm:

• Cine și de ce ține sesiuni cu copiii noștri, care nu sunt prezente în programa școlară? Acea persoană are mandat/rol/acreditare sau o face doar ”pentru că poate”?

• De ce ni se cere terapie de familie timp de 2 ani (!!!) ca precondiție pentru școlarizare? În ce procedură se încadrează? Cine ne cere așa ceva? Cu ce drept? Ce acreditări/licențe are persoana respectivă?

• Cine și de ce ne ”diagnostichează” copiii … cu Sindrom Asperger, ADHD sau altele? Pe ce baze? După ce proceduri prealabile? Ce licențe au acele persoane? Se pot verifica în Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.) sau pe VerificaPsiholog.ro.

• Cum sunt urmărite etapele din Behaviour Policy? Sau orice altă procedură. De ce s-a ajuns direct la sancțiune, fără măsuri progresive? De ce își încalcă școala propriile reguli?

Dacă acceptăm orice de-a gata, sau băgăm totul sub covor, rezultatele se vor vedea repede: profesorii buni vor pleca, iar nivelul educațional va scădea milimetru cu milimetru.

Orice procedură nerespectată de către școală impactează educația copiilor noștri.

Cei mai mulți dintre voi aveți suficiente resurse, acces la avocați, cam orice aveți nevoie. Speak up!

Share

Către cine se pot adresa părinții care au nemulțumiri

Transylvania College este acreditată, conform site-ului propriu, de către Pearson Edexcel, Cambridge Assessment International Education, British School Overseas (BSO), Council of British International Schools (COBIS), ARACIP și Ministerul Educației și Cercetării.

Am creat aici un ghid pentru părinții care doresc să depună sesizări (PDF).

Cel mai important contact, după părerea mea, este Penta International, care efectuează inspecțiile pentru BSO. Ultima inspecție pentru Transylvania College fiind efectuată în noiembrie 2024, deci cel mai probabil următoarea va fi în noiembrie anul acesta.

Share

Ce am cerut, pe scurt (lucruri normale)

Pentru a restabili încrederea comunității în Transylvania College, consider că sunt necesare imediat:

1. Încetarea oricăror sesiuni de „coaching” cu elevii de către persoane neacreditate; consilierea să fie făcută doar de specialiști acreditați, în cadru profesional, cu respectarea confidențialității.

2. Renunțarea la acte adiționale abuzive și discriminatorii, inclusiv denunțarea imediată a celor existente, fără repercusiuni pentru părinți și copii.

3. Schimbare de leadership: demisia doamnei Ruxandra Baciu din funcția de director executiv și numirea unui director interimar cu experiență dovedită în management educațional.

4. Guvernanță reală: constituirea unui board independent (majoritar membri externi, fără raport de subordonare față de director), cu puteri explicite de numire/înlocuire a directorului executiv, audit anual de conformitate (disciplină, safeguarding, date) și raport de transparență la final de an.

Nu e vendetă. E despre standarde și respect. Despre cum arată o școală care se vrea model de educație în 2025.

Ce refuz să cred că va continua

Refuz să cred că, după tot ce a ieșit la lumină, vor continua „coaching-uri” neacreditate cu elevii.

Refuz să cred că definiția ”extinsă” a conceptului de ”bullying” va continua să fie folosită ca instrument de presiune și sancțiune asupra familiilor.

Refuz să cred că se vor mai impune acte adiționale discriminatorii și abuzive ca o condiție a accesului la educație pentru elevii din școală.

Dacă nu se va schimba nimic, atunci înseamnă că instituțiile nu și-au făcut treaba.

Un mesaj personal

Către Ruxandra Baciu și familia Baciu:

Am fost prieteni. Am promovat școala, am ajutat când a fost nevoie. Faptul că am fost împinși în acest mod să plecăm îmi spune că vi s-a dereglat ceva la busola morală.

Nu vreau răul nimănui, Ruxandra, dar sunt decizii pe care le iei și care nu sunt bune. Îndepărtezi, într-un mod umilitor, chiar ambasadorii școlii.

Acceptă că ai greșit.

Întreabă-te CINE te-a sfătuit greșit, încât ai ajuns în situația asta.

Înlătură acei oameni din jurul tău. Majoritatea au interese proprii, nu binele tău sau al școlii. Îndreaptă-te din nou către vechii tăi prieteni și familie. Ei te vor sfătui bine întotdeauna, deși știu că poate nu crezi asta.

Mulți mi-au scris că poate doamna Simona Baciu, mama Ruxandrei, ar trebui să revină într-un rol, pentru că pe vremea dânsei, chiar dacă nu era perfect nici atunci, exista respect pentru părinți și profesori, iar lucrurile erau totuși mai corecte, mai echilibrate. Că reîntoarcerea dânsei ar aduce echilibru și ar restabili reputația de odinioară a școlii. Nu știu dacă aceea e soluția.

Știu doar că, atâta timp cât numele Baciu rămâne sinonim cu Transylvania College, obligația și răspunderea sunt ale lor.

Share

Punct și de la capăt

Asta am avut de spus. Public. Asumat.

Instituțiile, profesorii și părinții au acum suficiente elemente ca să acționeze.

Comunicarea mea publică pe acest subiect se oprește aici și merg mai departe, împreună cu familia mea.

Mulțumesc tuturor pentru mesaje și susținere.

Sergiu Biriș

Share

Share

NU SUNT SINGUR. În ultimele zile am primit zeci de mesaje de la părinți și profesori. Aici public, pe rând, poveștile lor, cu datele sensibile anonimizate, după caz. Unele povești le-am selectat din comentariile la articolul inițial sau din comentariile de pe social media. Altele, le-am primit ca mesaj direct și rugat, în anumite cazuri, să anonimizez datele sensibile pentru a nu exista repercusiuni din partea școlii.

Am selectat doar poveștile unde am considerat că există detalii verificabile.

Aceste mărturii conturează un tipar: proceduri sărite, condiționări abuzive, presiune. Le fac publice responsabil, pentru ca instituțiile să își poată face treaba, iar Transylvania College să-și corecteze practicile.

Există multe alte povești pe care, din păcate, nu le pot publica: părinții și profesorii se tem că apar detalii identificabile și de posibile repercusiuni. La solicitarea instituțiilor competente pot facilita, confidențial, o discuție cu aceste persoane.

Drept la replică: public integral orice răspuns scris și susținut de dovezi.

Share

1. Alexandru Clima

“Sir,

My name is Clima Alexandru I just finished reading your message about Sebastian, and I want to express my full support—for both him and your family.

Having taught Sebastian during my time at Transylvania College, I remember him clearly: thoughtful, curious, respectful, and full of potential. To hear that he was suspended—over a policy shaped and enforced by a single individual without transparency, process, or professional oversight—is nothing short of disturbing.

The decision to remove him from the school must have been incredibly difficult, but also incredibly brave. I deeply respect your choice to protect your son’s integrity and mental wellbeing over staying silent or complicit in a system that no longer serves its students. You did what every parent hopes they’d have the courage to do when it truly matters.

What’s even more troubling is the growing evidence of how the school is being managed—from unchecked authority to unaccredited “trainings” being presented as educational standards. This is not leadership. It is a distortion of what education should be, and it undermines both student growth and teacher professionalism.

Please know that you are not alone in what you’re feeling. Many of us—former staff, parents, even students—have witnessed and felt the same concerns. Your willingness to speak up publicly matters more than you know. It gives others agency to do the same, and it challenges a deeply flawed culture that has gone unchecked for far too long.

Sebastian will no doubt go on to thrive in an environment where his voice is heard, his mind is challenged, and his humanity is respected. I have no doubt about that.

Thank you for standing up—for your son.”

Share

2. Anonim

“Sergiu,

Îți mulțumesc pentru că ne-ai dat voce. Eu sunt printre părinții care nu am avut încă puterea să fac ceea ce ai făcut tu. Tot ce ai descris este real – și, din păcate, chiar mai grav.

Ai omis un detaliu esențial: copilul tău a fost suspendat vineri pe baza unei politici publicate miercuri, cu doar două zile înainte. Și faptele pe care a fost manipulat să le recunoască erau din istoricul lui la școală, fără nicio legătură cu bullying-ul. Ce bine că Sebastian nu a cedat presiunii din acea întâlnire! Aici se vede munca voastră de părinți și sprijinul profesorilor care, până nu demult, „aveau o voce” – fostul motto al TC.

Sebastian este un copil grozav. Ați făcut o treabă minunată ca părinți și îmi pare sincer rău că situația de la TC a aruncat o umbră asupra valorii voastre ca familie. Vă regretăm plecarea – sunteți, voi și copiii voștri, o mare pierdere pentru comunitatea TC.

Știu personal cel puțin patru profesori care se află exact în situația pe care ai descris-o: blocați, pentru că nu-și pot muta copiii (au gratuitate la TC și nu își permit taxele Royal), obligați să tacă și să suporte abuzurile. E tragic – pentru profesori, care le spun copiilor „te înțeleg, dar nu te pot ajuta”, și pentru părinți, care ajung să plătească pentru a fi abuzați și ținuți în șah de suferința personală a unei singure persoane.

Îți mulțumesc pentru articol, pentru curaj și pentru adevăr. Sper ca aceste sesizări să readucă școala acolo unde ar trebui să fie – un loc pentru copii, nu un loc al fricii.”

Share

3. Norman Frankel

“Hi Sergiu. Saw your posts on TC & it reminded me of action I was going to take. 100% to the letter!...I have moved our son to the UK for school this year but your frustration seems very similar to ours! I am so sorry!!!

When we enrolled our son a few years ago, it was under Simona (mother) guidance, but since she stepped aside we have noticed an ever increasing change each year. Horrible to witness as its for worse not better! 😫

For our situation I was going to get a lawyer involved but it was a critical iGCSE year so I had to bury my frustrations so he wasn't removed from school in the exam year. It felt as though the parents were being implicated into things that could easily have been resolved at school. There was no prior warning just bang a decision made that contradicted the very principles the school was trying to teach its students. Very odd.

The best teachers are leaving. That tells another message! The international schools in Bucharest I spoke to were aware of the TC demise!

This year's iGCSE results for TC, I would be fascinated to know. Our sons' results were a disaster 😪 & several of his A student colleagues appear to have also got poor results which is very odd as the Mock exams had predicted great grades.

There are many great things about TC & especially the teachers but the leadership appears to be going the wrong direction.”

Share

4. Anonim

„Imi pare tare rau sa vad ca multi copii si familiile lor sufera de pe urma politicii abuzive si jignitoare a TC. Am trecut printr-o situatie similara in urma cu 3 ani. Observ ca si scrisoarea de suspendare e similară cu ce am primit si noi, cu aceeasi indicatie de psihoterapie 2 ani intreaga familie. Conflictul a generat un calvar greu de dus in clasa a [editat]-a. Am acordat prea multa incredere TC si calitatii actului educational.

Succes in noul inceput si in demersul justitiar!”

Share

5. Anonim

“Buna,

Si eu sunt unul dintre parintii cu copii la TC si afectati de cele descrise in acest post. Intr-adevar totul este real si mult mai grav - dincolo de absurditatea acestor coachinguri este deasemenea o directie clara si intentionata de degradare a procesului de invatamant - se elimina materii in mijlocul anului pentru ca Ruxandra decide ca copiii nu au nevoie de ele sau se inlocuiesc cu sport pentru ca tot ea decide ca au nevoie de si mai multa miscare, sau se schimba programa pentru ca decide ca alta e mai buna.

Unul dintre motivele principale pentru care am decis sa ramanem la TC pana acum, chiar si dupa ce am vazut cat de mult a decazut procesul academic, a fost psychological safety (imi pare rau, nu gasesc o traducere buna in romana). Copiii mei erau fericiti, echilibrati si cu abilitati sociale bune.

Din pacate, de cand au inceput aceste "coachinguri" si "workshopuri" asignate copiiilor copilul meu a trecut in extrema cealalta. Chiar daca a reusit sa nu intre in vizorul Ruxandrei (a avut doar cateva workshopuri asignate in ultimul an) aceasta s-a datorat unui efort constient. Noi ca si parinti, impreuna cu el, am ajuns sa discutam cum poate sta departe de ea si cum o poate evita astfel incat sa putem naviga anul scolar. Pentru mine acesta este un abuz psihologic si o presiune psihologica imensa - atat pentru noi ca si parinti, dar mai ales pentru copil. Partea si mai dramatica este ca vede ce se intampla in jurul lui, cu colegii lui si vede nedreptatea si nu poate intelege de ce e ok. In anul care a trecut am observat o discriminare clara a baietilor, doar ei erau pedepsiti si etichetati, lucru pe care evident l-au observat si copiii.

Inteleg pefect lupta interna a parintilor, pentru ca de partea cealalta ai profesorii care fac tot ce pot in pofida limitelor absurde impuse de conducere si sunt foarte indragiti de copii, ai colegii de care copiii se ataseaza foarte tare si e foarte greu sa iei o decizie care sa schimbe toate astea. Si recunosc, am incetat sa mai intrebam si sa ridicam problemele catre scoala, din acelasi motiv, teama de represalii (sunt reale din pacate) si, inevitabil, efectul lor asupra copiiilor.”

Share

6. Rada Morar

“Imi pare foarte rau pentru cele intamplate cu voi, imi pare rau pentru Sebi care a fost terorizat pe nedrept dar, am trimis articolul scris de mine ca dovada ca practicile acestea sunt de ani buni dar, din pacate, foarte putina lume are curajul sa recunoasca ce se intampla in realitate in scoala, in primul rand de frica repercursiunilor si a razbunarii de care este capabila RB. Din pacate, intr-adevar RB in prezent, ca si parintii ei in trecut, sunt “stat in stat” si actioneaza dupa bunul plac, avand ca suport autoritatile “cumparate” cu locuri gratuite in scoala, cu excursii gratuite in strainatate etc. Regretabil este ca in urma tuturor semnalelor, tuturor dovezilor de abuzuri in mod repetat fata de copii, parinti si profesori, in egala masura, a tuturor excrocheriilor cu dovezi clare, niciodata nu se intampla nimic. Maxim o furtuna intr-un pahar cu apa urmata de linistea provizorie pana la urmatorul eveniment. Trist. Foarte trist. Mai ales pentru ca vorbim despre o unitate de invatamant care sigur ar trebui sa promoveze cu totul si cu totul alte valori.”

Share

7. Anonim

”Salut, Sergiu!

Iti multumesc ca ai scris articolul!

Mi s-a facut pielea de gaina cand l-am citit pentru ca aveam impresia ca citesc despre mine, despre familia mea si despre copilul meu. Si noi am trecut prin aceeasi situatie.

Imi pare rau ca nu pot sa te sustin in mod public, dar imi este frica de consecintele pe care ar putea sa le sufere copilul meu daca o fac.”

Share

8. Florean Olimpia

„Înțeleg perfect situația dumneavoastră. Și noi ne-am trezit cu un copil suspendat de azi pe mâine, fără să fi cunoscut ca ar avea vreo problemă. Nu este normal ca părinții să nu cunoască problemele copiilor din școală (dacă acestea ar exista). Am schimbat școala și deși nu vorbea sau scria românește, este bine și mulțumit acum în Liceul Mihai Eminescu. Faptul ca băiatul meu nu a reușit timp de 2 ani să fie bine în această școală, după un sistem canadian, a fost suficient pentru mine. Incredibil cum miss Ruxandra propovăduiește să nu ne credem copiii, că ei ne mint!! Asta ar trebui să fie un mare semn de întrebare pentru toți părinții acestei școli! Mă întreb cine ar avea nevoie de consiliere…”

Share

9. Anonim

“Buna Sergiu,

Din păcate si noi am renunțat la TC dupa 2 ani acolo tot din cazua Ruxandrei. Am semnat un contract cu niște termeni și detalii în martie,iar în iunie am fost informați ca se schimba totul. Când am cerut lămuriri am fost tratați cu superioritate ba chiar ni s-a răspuns foarte urat și "ca la ușa cortului".

Personal auzind ca au fost cazuri de copii exmatriculați am decis sa îl retrag pt a nu ajunge în situația de a rămâne fără școală în mijlocul anului.

Nu postez public pentru ca știu ca femeia respectiva are probleme mari, dar are și multe relații și nu vreau sa îmi creez singura probleme.”

Share

10. Anonim

“La noi a fost mai urat. Mi-a acuzat copilul de antisemitism, l-a suspendat 3 săptămâni înainte de examene year 11. Copilul venit din București la TC, era cu probleme (l-au exmatriculat pana la urma) dar al meu care era de 12 ani la TC nu a avut nici un drept la replica.

Felicitări pentru curaj!

Am reușit sa-l transferam la stat după doi ani de calvar la TC”

Share

11. Ioana

“Buna

Sunt si eu unul dintre parintii care a trecut prin aceleasi situatii la TC. Am fost fortati sa plecam din scoala la final de clasa 8(Grade 9). Am intrat atunci in panica unde va face copilul meu liceul, unde va fi primit, cum se va descurca avand in vedere ca nu a invatat pe curiculla traditionala, am trecut prin momente cumplite si traumatizante, in prag de liceu sa primesti o asemenea veste, nu mai spun de trauma copilului “dar de ce”..”de ce eu” noteleme mele sunt mai bune ca si ale altor colegi”…etc. R a refuzat orice intalnire sau discutie fata in fata, nici macar la mailuiri nu a raspuns. Avea mereu “trimisii” ei care ii executau ordinele. Recunosc ca ne-am conformat si am plecat cu capul plecat pentru ca nu am avut energia si curajul sa dau scoala in judecata pentru ca eram convinsa ca ma voi lupta cu morile de vant. Nu stiam ca sunt si alte familii in situatia noastra , probabil daca ne-am fi unit toti am fi reusit sa schimbam conducerea dictatoriala. Ma bucur sa aud ca sunt parinti cu atitudine care nu lasa lucrurile asa. Noi nu mai suntem la TC, copilul meu este la un liceu de stat acum, dar va sustin pe voi toti ceilalti, din toate punctele de vedere!”

Share

12. Diana M.

“Ne regăsim asa de mult in tot ce ai scris. Am citit cu un nod in stomac ceea ce ai scris deoarece experienta de la Transylvania College a însemnat un stres imens pentru familia noastra. Si noi am fost forțați sa plecam si sunați de pe o zi pe alta sa nu ne mai aducem copilul. Chiar daca copilul era pe atunci la creșă la finalul anului, toată povestea a fost oribilă si ne-a lăsat cu un gust amar. Pe de-o parte ne-am bucurat ca s-a întâmplat atunci si nu mult mai târziu astfel încât si copilul sa înțeleagă ce se întâmplă dar totuși a fost o experienta pe care nu o doresc nimănui.

Îmi pare rău ca ati trecut prin asta, sincer!”

Share

Ultima actualizare: 05.09.2025 - 14:50
Voi continua să actualizez acest articol pe măsură ce primesc noi informații

Spune-ți povestea! Lasă un comment mai jos sau scrie-mi pe e-mail la sergiu@sergiubiris.ro sau mesaj privat pe Facebook / Insta. Anonimizez datele sensibile și public doar fapte verificabile

Share

Share

Transylvania College, nici după 48 de ore, nu a oferit un răspuns. E în regulă, și tăcerea e un răspuns.

Sergiu Biriș Blog

Presiune, hărțuire și abuz instituțional. Cum am fost forțați să ne retragem copiii de la Transylvania College

Click here for the English Version…

Read more

7 months ago · 38 likes · 52 comments · Sergiu Biriș

Am vorbit în acest podcast despre toată experiența prin care am trecut: proceduri sărite, actul adițional și impactul asupra copiilor.

Link extern, în caz că nu se poate vizualiza video mai jos

Share

În opinia mea, pentru a restabili încrederea comunității în Transylvania College sunt necesare imediat:

1. Încetarea oricăror sesiuni de „coaching” ținute de Ruxandra Baciu cu elevii; consilierea să fie făcută doar de specialiști acreditați, în cadru profesional, cu respectarea confidențialității.

2. Renunțarea la acte adiționale abuzive și discriminatorii, inclusiv denunțarea imediată a celor existente, fără repercusiuni pentru părinți și copii.

3. Schimbare de leadership: demisia doamnei Ruxandra Baciu din funcția de director executiv și numirea unui director interimar cu experiență dovedită în management educațional.

4. Guvernanță: constituirea unui board independent (majoritar membri externi, fără raport de subordonare față de director), cu puteri explicite de numire/înlocuire a directorului executiv, audit anual de conformitate (disciplină, safeguarding, date) și raport de transparență la final de an.

Nu e despre răzbunare. E despre proceduri corecte, proporționalitate și respect față de elevi și părinți.

Share

Share

This text is based on my personal experiences, my perceptions, and information from open sources that led me to the convictions I share here. I don’t aim to persuade anyone; for me, writing is a form of personal therapy—telling the truth. The truth will set you free.

I do not wish to attack the school or Ms. Ruxandra Baciu personally. How she manages her resources is her responsibility.

I only want to briefly recall a part of my child’s childhood that, in my view, the school’s owner took away—the right to play with his friends. Through what I experienced as emotional blackmail, we were pushed to the limit of compliance—“we are obliged to sign an addendum.”

This is not just my story or my child’s story but, as I see it, the story of many captive families who remain silent out of fear for their children’s education. I have broken those chains and accept the consequences of that freedom.

If any factual information in this text is incorrect, I ask the school’s representatives to write to me and provide the relevant documents; I will amend the article accordingly. I do not want to throw mud at the school where my children studied; I want us to understand why we, as parents, sometimes become prisoners of social conventions.

My child had the strength to say, “I don’t want this anymore,” and we stand with him.

Share

Who I am and why I’m writing this story

I’m Sergiu Biriș, 42, an entrepreneur from Cluj-Napoca and the father of two children, aged 10 and 14—until recently students at Transylvania College.

With this piece, I aim to bring transparency to the extremely stressful experience Transylvania College has put us through over the past three months and to speak about certain aspects I haven’t been able to make public until now. I hope it helps other parents.

I will set out, in chronological order, what happened, what documents we received, what pressure was put on us, what we were asked to sign, and why we ultimately decided to leave Transylvania College.

This is our personal family experience, based on meetings, documents received from the school, and written correspondence.

Context

We were clients of Transylvania College for more than 10 years.

Our children, Catia (10) and Sebastian (14), have been part of Transylvania College since kindergarten. Until this year (2025) we had no issues with the school. Everything seemed to run smoothly. The kids were happy.

From a customer-of-a-business perspective, I estimate we have paid the school over €200,000 during these years.

Beyond that, we tried to be active in the community and help the school grow. We took part in organizing the school gala, served as judges for students’ startup projects, and offered consulting on the school’s digital development, etc.

We invested a lot—financially and emotionally.

Where it all began: Ruxandra Baciu’s (Mercea) “coaching” sessions

The problems started to appear over the last year. Ruxandra Baciu (formerly Mercea), the owner of the school, began getting actively involved in the children’s education through various “coaching” sessions she started holding for students in the upper grades (eighth grade and up).

For context: Ruxandra Baciu has no accreditation in this regard. She is not a psychologist or an educator within the school’s curriculum. She is the school’s owner, and nothing more from an educational standpoint. Even so, these “coaching” sessions began and continued for quite some time without us, the parents, intervening, because we tried to avoid conflicts with Ruxandra Baciu as much as possible.

If anyone had questions about the legitimacy of these sessions (lack of accreditation, etc.), the answer given was that the school psychologist, Ms. Cristina Ungvari, participated in these meetings, “so it’s fine.” However, Cristina Ungvari did not attend all the sessions.

Ms. Cristina Ungvari is a psychologist in supervised practice and a psychotherapist in supervised practice. My observations concern the imposition of therapy and the requirement to submit reports to the school, not the therapist’s professional qualification.

A “psychologist in supervised practice” holds a license to practice, but under supervision; it is not the same as the “autonomous/independent” level.

This whole “let’s play at being psychologists and therapists—without accreditation” thing is, in any case, a recurring theme in this story and in the school’s overall way of operating, as you’ll see next.

Another response we received—from Anca Rusu, the school’s current head—was: “Given how many therapy sessions Ruxandra has had… she knows what she’s doing.” So if you’ve been to a psychologist, you automatically become a good psychologist. By that logic, if you’ve set the forest on fire many times, you’re probably a good firefighter.

How can this be the logic by which an educational institution in Romania shapes children’s minds?

And that’s precisely the core of the problem: you call yourself a “coach” and shape children’s minds as you please—without accreditation and without anyone able to stop you.

The “wokeness” ideology taught at Transylvania College

The most painful issue is actually tied to the principles, directions, and ideology that R.B. holds—things that ripple through the school and, by extension, our children. I’m speaking specifically about the wokeness ideology,, a more aggressive form of the “political correctness” wave found in the United States. A simple example, plainly put: no one is allowed to say anything to you, because any minor negative situation or conflict is interpreted as “bullying.” I’m talking here even about situations like: you disagreed with what I said and I saw you roll your eyes = bullying; or irony/sarcasm = bullying. In practice, the way I see it, anything you do can be interpreted as bullying.

And if this is the direction R.B. wants for Transylvania College, you start to worry about the “coaching sessions,” what they mean for my child, and what he is learning from them…

But I said nothing. Because we didn’t want to get on R.B.’s bad side—probably just like many of you reading this.

Except things didn’t stop there. That was only the beginning.

Sebastian’s suspension from school

On Friday, May 16, 2025, at 4:00 p.m., we received the following email from Transylvania College:

”Dear Ms and Mr Biris,

Unfortunately, Sebastian will be suspended from attendance at school for 3 days next week starting on Monday, the 19th of May 2025.

Please find the details of the suspensions in the letter attached.

If you wish to discuss the period of suspension, any conditions imposed please contact …”

This is the suspension letter: Internal Suspension letter (PDF).

 — 

So, on the last day of the week—Friday at 4:00 p.m.—you tell me that starting Monday Sebastian is suspended from school for three days.

The document claims that, in accordance with the school’s Behaviour Policy and after “several prior restorative measures,” Sebastian was suspended. But this was the first time we had heard of any such thing. Despite what the document says, we received no prior notice whatsoever.

What’s more, two days earlier we had a meeting with the then head of school, Ms. Vancea, to discuss Sebastian’s future as he was due to continue into high school. We talked about which subjects he should choose for high school, and so on. Ms. Vancea had nothing but praise for Sebastian, so we had no reason to worry. Moreover, his form tutor, Ms. Lidia Paun, knew nothing about this suspension; she also found out on Friday, at the same time we did.

So after the suspension email, we refused to accept what was written in that letter and asked for a meeting at the school. It had to be a mistake. But writing emails was pointless, because it was Friday afternoon—who was going to answer?!

So, first thing Monday morning we went to the school to try to get a meeting. No matter whom we talked to, all roads led to Ruxandra Baciu. The suspension had been “served” by her. Apparently, she was the one best placed to know what’s good for the children. She knew who was well-behaved and who wasn’t—after all, she was doing “coaching” with them.

We tried to get a meeting with R.B., but without success. Eventually, purely by chance, we ran into her in the hallway and managed to get a meeting scheduled for the next day, Tuesday.

I told her it had to be a mistake and that we had brought Sebastian to school until things were clarified. She said no, the suspension stands. Sebastian is not allowed at school. “Come tomorrow with Sebastian and then we’ll see what kind of child we’re dealing with.” “Don’t believe anything your son tells you—he’s lying to you!” (!!!)

Naturally, after such a characterization we started to worry; we talked to our son to figure out what the problem might be. Sebastian said he didn’t know what he had done, or what could be so serious as to warrant a suspension. No matter how much we talked it through, we reached the same conclusion. Nothing seemed serious enough to require a suspension—especially an immediate one.

After talking with Sebastian, we became increasingly appalled by the way the school had handled the situation: no prior notice, no email, no warning, nothing. Suspension right off the bat—end of story.

So we began reading more about the school’s Behaviour Policy and about what “bullying” actually means, because that’s what this seemed to be about.

According to Transylvania College’s own policy, the school can suspend a student for three days only after applying a restorative process (as mentioned in the email), made up of three levels (a ladder for escalating any situation):

• Level 1: Restorative Meeting

  A facilitated meeting to repair harm and rebuild trust among those involved.

• Level 2: Group Intervention

  Focused group sessions, tracking of behaviour change. Community service is assigned to those who bullied or remained silent bystanders.

• Level 3: 3-Day Suspension + Family Therapy

  A three-day suspension plus mandatory start of individual or family therapy. Both parents/guardians involved in the child's life must participate.

We were at Level 3 without having gone through the first two. We had no email, no minutes, nothing. They just suspended him—end of story.

Even under national legislation there’s a similar escalation ladder—at the very least you notify the parent that there’s a problem. You don’t suspend a child from the outset. But it seems Transylvania College has its own country; it doesn’t go by Romanian law.

Legal framework, in brief

• Law 221/2019 (amending the National Education Law 1/2011): explicitly bans bullying and requires schools to have clear intervention procedures.

• Order 4343/2020 (anti-bullying norms): requires a documented investigation within 48 hours, parent notification, and progressive measures (restorative → consequences) — not immediate punishment “from the start.”

• The school’s policy mirrors the same ladder (Level 1 → Level 2 → Level 3).

Full texts: Law 221/2019 · Order 4343/2020

The meeting with R.B. was next, and we already felt wronged, but we hoped we could resolve something. It wasn’t such a big deal for our son to be suspended, but why should that be on his record if it wasn’t warranted? Moreover, if he made another mistake, he’d already be eligible for another suspension or even expulsion…

The meeting with Ruxandra Baciu

The next day, we met with R.B., who asked that the meeting begin with just Sebastian—she and he would talk in front of us, but we were not to intervene. In the second phase, we adults would draw the conclusions.

The first part of the meeting was a shock to me. R.B. pulled out a list of everything that could count as bullying—starting with the kind we all know, involving violence, etc.—but the list was much longer; it included sarcasm, irony, or rolling one’s eyes as forms of bullying. Then she started walking Sebastian through a checklist of anything he could remember having done… ever. She asked Sebi why he thought he was there.

Sebi replied that most likely it was because he laughed during her coaching sessions.

RB: “No, that’s not why you’re here.” Then she went through the list… and after many checkpoints where she kept pressing Sebi to remember what he’d done in the past…

RB: “Isn’t it true that you walked past the seventh-grade class in the hallway and said some girls were ‘whores’?”

S: “I’ve never called the girls that; I don’t remember.”

RB: “You don’t remember. When feelings are intense, they block your memory…”

Of course a child doesn’t remember everything he has or hasn’t done over the last few school years. Who knows—maybe at some point, on some chat, he called some girls “bitches.” But I’m certain he has never used the word “whore” in a hallway, in public. I know my son. And anyone who knows Sebi knows he isn’t a bully.

The manipulative way the questions were put, extracting a “confession” of everything the child had ever done or not done at school just to prove he’s a bully—made me sick.

As a parent, as a father, I barely held myself back from making a scene. I waited for that grotesque session of manipulative questioning to end, and then it was our turn to talk.

I tried to confront her, to say they hadn’t respected their own Behaviour Policy—which should have meant we would have been informed much earlier if there was truly a problem. I tried to define bullying as it’s defined in law, not according to a list from which it follows that everything counts as bullying. I tried many things, but without success.

She said, “we would have reached suspension anyway” (!!!).

In other words, the suspension was predetermined.

Basically, we were tilting at windmills.

The only thing left I could do at that point was tell her there was just one bully in that conversation: her. Her behavior in that meeting was, in my opinion, intimidating and abusive.

I told her I believe she is trying to push us out of the school, even though I don’t understand why. And that she can abuse parents because there are hardly any alternatives.

I also told her she applies double standards. There was an incident in the past when one of Sebastian’s classmates, pushed Sebi during recess, and Sebi fell and broke his arm. We spent hours with him in the ER; he had to undergo general anesthesia so they could set the bone. He lost his spot on the basketball team. He missed the ski vacation.

That boy was not suspended. Perhaps because he is the son of the person who owns the company that handled the school’s interior design. Perhaps.

In short, I told her that we believe she is subjecting us to an abuse simply because she can.

After the meeting, even though we knew we wouldn’t achieve much, we decided to send the school a formal notice expressing our dissatisfaction and reiterating that the process had been unfair. We stated that we had lost trust in a school that does not respect its own rules and resorts to abusive practices.

The notification can be viewed here. It has an official registration number in the school’s archive.

We never received a reply to that notice.

After the suspension, we thought it would all be over. We thought R.B. would be satisfied that she had shown her power, stroked her ego, and that would be that. She would stop there. But no—it turned out to be only the first step. Step two followed.

The Addendum. Forced to sign a discriminatory, impossible-to-sign addendum in order to continue at the school.

A month later, on June 25, we—together with 11 other families (as far as I know; there may be more)—received by email an addendum that we were required to sign for Sebastian to be allowed to continue at Transylvania College.

“I hope my message finds you well. Following the suspension period, an addendum has been prepared which sets out the expectations regarding behaviour and the therapy requirements.

Please find the document attached; it will need to be signed by you and returned at the start of the school year. We will fill in the information regarding the contract number.

For the therapy-related requirements, you will need to be in contact with Cristina Ungvari, Head of Wellbeing (cc’d).

I hope Sebi and Catia have a lovely vacation and that we’ll see each other again in the new school year.”

You can see the addendum here.

You don’t need to be a lawyer or any kind of legal expert to realize that document is an unacceptable document with disproportionate clauses. .

• A discriminatory document, because not all parents at the school received it—only the “suspended” ones.

• A document that requires us to undergo family therapy for a minimum of two years (!!!!), plus to send regular updates on the status of that therapy…

• Plus: “If the student engages in any other antisocial, bullying-type behaviors, this will lead to an immediate suspension, as part of the ongoing behavioral support and consequences already in place. Continued incidents may lead to an extended suspension.”

Given that EVERYTHING can be interpreted as bullying, what more can I say about that last clause?

So my family has to sign that we agree with you that we have a problem and that we need at least two years of therapy?! Just so we can continue at the school? Seriously?

So clearly, it’s something you just can’t sign. No sane person would sign such a thing.

As a side note: I have no problem with going to therapy. And I probably would have been willing to go through such a process if there had been evidence of a real problem. But nothing was ever presented to us. Only personal opinions, words, and R.B.’s subjective conclusions—on the basis of which Sebastian was suspended.

Of course we did not sign this document. What followed were email after email in which we refused to sign and asked, in writing, for confirmation that signing this addendum was not required for Sebastian to continue at the school.

The only responses we received from Anca Rusu and Cristina Ungvari, R.B.’s two assistants, were that we could not continue at the school without signing that document.

Then, finally, we received a message reiterating that we needed therapy and recommending the office of a certain lady who, as we later found out, is also not a licensed psychologist (!!!). Not that we would have gone ahead with the therapy, but if we’re going to play at “wellbeing,” I still expected a minimum of effort from the “professionals” at Transylvania College.

Then, in the midst of this email exchange, something extremely interesting happened:

The first court victory against the contractual abuses of Transylvania College and Ruxandra Baciu. A unique precedent in Cluj-Napoca.

In the meantime, one of the families—friends of ours—moved quickly and sued Transylvania College for the abusive, unilateral termination of their son’s enrollment contract. In other words, exactly what was about to happen to us as well.

The best part? THEY WON! They secured the boy’s reinstatement at the school, via an emergency procedure, in record time.

As far as I know, this is the second such case in Romania and the first in Cluj-Napoca. An extremely valuable precedent against the abuses of Transylvania College and Ruxandra Baciu.

Yes, a court ruling ordered the student’s reinstatement on an emergency basis; in my opinion, it confirms the contractual abuses.

We chose to terminate our contracts with Transylvania College and move our children to another school.

We reached September 1, 2025. This whole ordeal began on May 16—three and a half months ago.

At Transylvania College, the new school year starts today, September 2.

Responses from Transylvania College stopped coming. The only message they came back with was a proposal for a face-to-face meeting. They wouldn’t provide a clear written reply confirming they were dropping the requirement to sign the addendum:

“We believe that a calm, open, face-to-face conversation can help us find common ground to support Sebastian’s development in a healthy and responsible way, in line with the school’s values and his real needs.”

In other words, the school knows the child’s REAL needs—not us, the parents.

I think they had already realized they’d put themselves in a position they couldn’t win from, given the precedent set in court, where they lost shamefully.

They probably planned to pressure us to sign that addendum when we came to the school, in a face-to-face conversation, since the school year was about to start. Time was working in their favor.

It was clear we no longer had any chance of success in this effort, so we chose to terminate the contracts ourselves. R.B. probably got what she wanted. We left the school. I hope she’s happy now.

The less visible part of this whole ordeal, was how deeply the children were affected. They kept asking, “What did we do wrong? Why us? Why do we have to change schools?” That, more than anything, drove me to write this article.

Why has no one spoken up until now? Leverage, pressure, influence, and connections.

You might be wondering—just as I did—why nothing has been heard from other parents until now. Because I know of multiple cases that haven’t come to light yet. There were 12 families, including us, who received the addendum. I’ve heard a few of them are starting legal action. Who knows how many more there have been in the past…

The answer is complicated. R.B. has many levers she uses to get whatever she wants. And if she doesn’t get it, she probably prefers to force, pressure, harass, and abuse—with no one stepping in to stop it.

A few reasons I personally see for why she gets away with everything:

• There is no independent oversight board at the school. R.B. can do anything without being challenged by anyone. Her parents—the school’s true founders—were at one point on the board, but they chose to leave. And when I say “they chose to leave,” there’s room here for an investigative article where I’ll leave it to more professional people to do their job.

• Pressure and leverage over parents whose children are in the school. Once you’ve started on the English track and the Cambridge/Edexcel curriculum (i.e., schooling as in the UK), it’s very hard to transfer your child to another school—especially into the Romanian track. The only alternative in Cluj is Royal School, a smaller school with a similar curriculum, where we will also be moving our children. As a parent, when you’re left with only one other option, you end up having to swallow (almost) anything. You make a sponsorship, do a favor, this and that. But if you don’t, there’s a good chance you’ll have problems later on. In other words: the school abuses its dominant position. R.B. knows you don’t have a choice.

• Parents who leave no longer have a reason to tell their story. After going through the ordeal, parents who leave Transylvania College don’t have the energy, time, inclination, or money to keep fighting or to speak up. They just want to see their children transferred and happy somewhere else. R.B. relies on that.

• Many of the teachers and staff are in the same situation as the parents, because they also have children at the school. So they have no choice. They keep quiet and go along. They’re just executors who sign and send abusive emails with a smile, at R.B.’s command—turning a blind eye and believing they’re doing the right thing.

• Leverage over the authorities: City Hall and Emil Boc probably cater to R.B. for two reasons: (1) having a good international school in the city helps attract expats and international investors; and (2) if this school were to shut down, Cluj would immediately face a social problem with 1,000 children left without access to education and families with no options. In other words, a major bargaining chip for obtaining ANYTHING from the authorities. I presume that’s how you end up with scandals like the ones reported by PressOne.

R.B. knows all these things. She uses them and thus feels protected. I still hope there is backbone within the Romanian authorities—especially at the national level—because things cannot remain like this forever. I’m inclined to believe we are no longer a country where we can play God.

Personally, I have begun filing complaints with the Cluj County School Inspectorate, the Ministry of Education, the National Council for Combating Discrimination (CNCD), ANAF (the National Agency for Fiscal Administration), the Competition Council, as well as with the accreditation bodies Cambridge Assessment International Education and Pearson Edexcel.

I believe abuses like this can no longer be swept under the rug. I refuse to stay silent and put up with it. It’s time for things to change.

Conclusion

I believe and hope that Transylvania College will never close.

But I also believe that this educational institution in Romania has a duty to operate in a way that shows respect, transparency, and fairness toward parents and children, honors its own rules, and complies with the laws of the country.

Transylvania College needs different leadership—one with a completely different attitude. I also believe it needs an independent board with the authority to dismiss even its founder, if the situation requires it. Checks and balances, as the Americans say, not a dictatorship. Otherwise, abuses like these by Transylvania College will only become more frequent.

I’m not publishing this article to “win the internet.” Personally, I have nothing left to gain. I’ve moved my children out of Transylvania College, and I have plenty of other things on my plate that would let me turn a blind eye and move on. But I can’t.

Reputation and trust are built over years and can be lost in a day. Any school—especially a private one—should understand that. When you ask parents for trust, follow your own rules. All of them. Every time.

If you’re going through a similar situation, I hope these lines save you time, money, and nerves. And perhaps help raise the standard for all private educational institutions in Romania.

If you’ve been through similar situations with Transylvania College, I encourage you to leave a comment below.

Transylvania College, see you in court.

Sergiu Biriș

 — 

P.S. 1: To counter this story, I expect R.B. to speak poorly about Sebastian and about us as a family. She’ll probably say he was a problem child, that I’m a frustrated father, etc. I expect this, because she’s done it before—including in the case with the precedent I mentioned above—where they wrote a 90-page false document about how problematic that child was, how he disrupted classes, and so on. A child who is literally one of the most well-behaved and kind kids I know. Ninety pages of lies about a child, from an educational institution in Romania! Incredible.

P.S. 2: Funny how life goes—back in 2015 I donated a sum of money toward the founding of Royal School, the very school we’re now moving our children to. I did it precisely because I believed Cluj needed an alternative. This article has nothing to do with that donation. I have no involvement in that project other than being a former donor—otherwise I would have moved my kids there at some point in the ten years since. If anything, it only shows how much trust I had in Transylvania College…

PS 3: The evidence pack—documents and correspondence—in chronological order is available on request

Update / Correction — 03.09.2025 - 11:00 AM: In an earlier version I stated that Ms. Cristina Ungvari “is not a licensed psychologist.” After re-checking the National Register of Psychologists (R.U.P.) on 03.09.2025, Ms. Cristina Ungvári is listed as a “psychologist in supervised practice” and a “psychotherapist in supervised practice.” I have updated the text accordingly. The critique in the article concerns the procedures and conditions imposed on our family, not the individual or her qualifications. If additional factual information emerges, I will reflect it promptly.

Share

Acest text se bazează pe experiențele mele, pe percepțiile mele și pe informații din surse deschise care m-au condus la convingerile pe care le împărtășesc aici. Nu îmi propun să conving pe nimeni; pentru mine scrisul este o formă de terapie personală – a spune adevărul. The Truth will set you free.

Nu vreau să atac școala sau pe d-na. Ruxandra Baciu personal. Este problema dânsei cum își gestionează resursele.

Vreau doar să fac o scurtă rememorare a unei părți a copilăriei pe care patroana școlii i-a furat-o copilului meu - dreptul de a se juca cu prietenii lui. Prin ceea ce am resimțit ca șantaj emoțional, am fost împinși spre limita supunerii – ”suntem obligați să semnăm un act adițional”.

Aceasta nu este doar povestea mea sau a copilului meu, ci, așa cum o văd eu, povestea multor familii captive care tac de teamă pentru educația copiilor lor. Eu am rupt lanțurile și îmi asum consecințele libertății.

Dacă vreo informație factuală din acest text nu este corectă, îi rog pe reprezentanții școlii să-mi scrie și să trimită documentele aferente; voi modifica articolul în consecință. Nu vreau să arunc cu noroi în școala în care au învățat copiii mei; vreau să înțelegem de ce noi, părinții, ajungem uneori „deținuți” ai unor conveniențe sociale.

Copilul meu a avut puterea să spună „nu mai vreau”, iar noi suntem alături de el.

Share

Cine sunt și de ce scriu această poveste

Sunt Sergiu Biriș, 42 de ani, antreprenor din Cluj-Napoca, părinte a doi copii de 10, respectiv 14 ani, până de curând, elevi ai Transylvania College.

Prin acest text îmi propun să ofer transparență cu privire la experiența extrem de stresantă prin care Transylvania College ne-a târât în ultimele 3 luni, și să vorbesc despre anumite aspecte pe care până acum nu le-am putut face publice. Sper ca acest text să ajute alți părinți.

Voi relata cronologic ce s-a întâmplat, ce documente am primit, ce presiuni s-au făcut asupra noastră, ce ni s-a cerut să semnăm și de ce am decis, într-un final, să plecăm din Transylvania College.

Acesta este experiența noastră personală, ca familie, bazată pe întâlniri, documente primite de la școală și corespondență scrisă.

Context.

Am fost mai bine de 10 ani clienți ai Transylvania College

Copiii noștri, Catia (10 ani) și Sebastian (14 ani) au fost parte din Transylvania College încă din grădiniță. Până anul acesta (2025) nu am avut nicio problemă cu școala. Totul părea să decurgă normal. Copiii erau fericiți.

Dacă e să mă uit din perspectiva unui client al unui business, cred că am plătit școlii mai bine de 200.000 Euro în acești ani.

Mai mult decât atât, am încercat să fim parte din comunitate și să ajutăm la dezvoltarea școlii. Am participat la organizarea balului școlii, la jurizări de proiecte de start-up ale copiilor, la oferirea de consultanță pentru dezvoltarea digitală a școlii, etc.

Am investit mult. Atât financiar, cât și emoțional.

Unde a început totul: sesiunile de ”coaching” ale Ruxandrei Baciu (Mercea)

Problemele au început să apară în ultimul an. Ruxandra Baciu (fostă Mercea), proprietara școlii, a început să se implice activ în educația copiilor, prin diverse sesiuni de ”coaching” pe care a început să le țină copiilor din clase mai mari (de la clasa a 8-a în sus).

Ca și context: Ruxandra Baciu nu are nici un fel de acreditare în acest sens. Nu este psiholog sau educator în curricula școlii. Este ”patroana” școlii și nimic mai mult din punct de vedere educațional. Însă, aceste sesiuni de ”coaching” au început și au continuat o vreme bună, fără ca noi, părinții, să intervenim, pentru că am încercat să evităm conflictele cu Ruxandra Baciu, pe cât de mult posibil.

Dacă oricine avea vreo întrebare legată de corectitudinea acestor sesiuni (lipsa de acreditări, etc.), răspunsul primit era că psihologul școlii, d-na. Cristina Ungvari participa la aceste ședințe, ”așa că e ok”. Însă Cristina Ungvari nu participa la toate sesiunile.

D-na. Cristina Ungvari este psiholog practicant în supervizare și psihoterapeut practicant în supervizare. Observațiile mele privesc impunerea terapiei și cererea de rapoarte către școală, nu calificarea profesională a terapeutului.

”Psihologul practicant în supervizare” are drept de liberă practică, dar sub supervizare; nu este același lucru cu nivelul „autonom”/„independent”.

Partea asta cu ”ne jucăm de-a psihologii și terapeuții, fără acreditare”, este un element recurent al acestei povești și al întregului mers al școlii, după cum veți vedea în continuare.

Un alt răspuns primit, de la Anca Rusu, actuala directoare a școlii a fost că ”la câte sesiuni de terapie a făcut Ruxandra… se pricepe”. Deci dacă ai fost tu la psiholog, devii automat un bun psiholog. După acest principiu, dacă ai dat de multe ori foc la pădure, probabil ești un bun pompier.

Cum poate fi acesta raționamentul după care o instituție de învățământ din România modelează creierele copiilor??

Și tocmai acesta este sâmburele problemei: te autointitulezi ”coach” și modelezi creierele unor copii, după propriul tău plac, fără acreditare și fără ca cineva să te poată opri.

Ideologia ”wokeness” predată la Transylvania College

Problema cea mai dureroasă este de fapt legată de principiile, direcțiile și ideologia pe care R.B. le are și care se reflectă asupra acestei școli și implicit a copiilor noștri. Vorbesc în mod special de ideologia wokeness, o formă mai agresivă a valului de ”political correctness” regăsit în Statele Unite. Un exemplu simplu, pe românește: nimeni nu are voie să-ți zică nimic, pentru că orice mică situație negativă sau conflict este interpretată ca ”bullying”. Aici mă refer inclusiv la situații de genul: n-ai fost de acord cu ce am zis și am văzut că ți-ai dat ochii peste cap = bullying sau ironia/sarcasmul = bullying. Practic, la cum văd eu lucrurile, orice faci poate fi interpretat ca bullying.

Părerea mea este că această ideologie ne face copiii susceptibili la abuzuri, mai slabi și mai predispuși la probleme psihologice pe termen lung, în comparație cu ”modelul clasic”.

Iar dacă asta își dorește R.B. să fie direcția Transylvania College, începi să-ți pui probleme legate de ”sesiunile de coaching”, ce înseamnă ele pentru copilul meu și ce învață el din asta…

Dar nu am zis nimic. Pentru că n-am vrut să ”ne punem rău cu R.B”. La fel ca, probabil, mulți din cei care citiți aceste rânduri.

Atât că lucrurile nu s-au oprit aici. Acesta a fost doar începutul.

Suspendarea lui Sebastian din școală

În data de 16 mai 2025, vineri ora 16:00, primim e-mailul de mai jos de la Transylvania College:

”Stimate d-le. și d-na. Biris,

Din păcate, Sebastian va fi suspendat de la școală timp de 3 zile săptămâna viitoare, începând de luni, 19 mai 2025.

Detaliile suspendărilor sunt disponibile în scrisoarea atașată.

Dacă doriți să discutați despre perioada suspendării sau despre orice condiții impuse, vă rugăm să contactați …”

Scrisoarea atașată: Internal Suspension letter (PDF).

 — 

Adică, în ultima zi din săptămână, vineri la ora 4 după-masa, îmi zici că de luni Sebastian e suspendat 3 zile din școală.

În document se invocă faptul că în conformitate cu Behavior Policy-ul școlii și după „mai multe măsuri restaurative anterioare”, Sebastian a fost suspendat. Însă pentru noi era prima dată când auzeam de așa ceva. Deși scria altfel în document, pentru noi n-a existat nici un fel de preaviz.

Mai mult decât atât, cu două zile înainte am avut întâlnire cu directoarea de atunci a școlii, d-na. Vancea, ca să vorbim despre viitorul lui Sebastian, care urma să continue la liceu. Am vorbit despre ce materii să își aleagă pentru liceu, ș.a.m.d. D-na Vancea a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian, deci n-am avut niciun motiv de îngrijorare. Mai mult, îndrumătoarea lui de an, d-na. Lidia Paun nu știa nimic despre acestă suspendare, a aflat și ea tot vineri, deodată cu noi.

Așa că după mailul de suspendare, am refuzat să fim de acord cu ce scria în acea scrisoare și am cerut o întâlnire la școală. Trebuia să fie o greșeală. Dar am scris mailuri degeaba, pentru că era vineri după-masa, cine să mai răspundă?!

Așa că, luni la prima oră am mers la școală să încercăm să obținem o întâlnire. Cu oricine am discutat, toate drumurile duceau la Ruxandra Baciu. De la ea venise ”servită” suspendarea. Pentru că, aparent, ea era cea mai în măsură să știe ce e bine pentru copii. Știa cine e cuminte, cine e rău, că doar făcea ”coaching” cu ei.

Am încercat să obținem o întâlnire cu R.B., dar fără succes. Într-un final, din pură întâmplare, am întâlnit-o pe holul școlii și am reușit să obținem o întâlnire cu ea ziua următoare, marți.

I-am zis că trebuie să fie o greșeală și că l-am adus pe Sebastian la școală, până se clarifică lucrurile. A spus că nu, suspendarea stă în picioare. Sebastian nu are voie la școală. Să venim a doua zi, cu Sebastian și ”o să vedem atunci ce copil avem” . ”Să nu credem nimic din ce ne zice băiatul, că ne minte!” (!!!)

Bineînțeles că după asemenea caracterizare am început să ne facem griji, am vorbit cu băiatul să vedem unde poate fi problema. Sebastian zicea că nu știe ce a făcut și ce poate fi atât de grav încât să fie suspendat. Oricât am vorbit, am ajuns la același rezultat. Nimic nu părea să fie atât de grav încât să necesite o suspendare, mai ales directă.

După discuția cu Sebastian, am început să fim tot mai consternați de felul în care ne-a fost pusă problema de către școală: fără vreo înștiințare prealabilă, un mail, o atenționare, ceva. Nimic. Suspendare din prima și gata.

Așa că am început să citim mai multe despre politica școlii (Behavior Policy) și despre ce înseamnă bullying-ul, pentru că despre asta părea să fie vorba.

Conform propriei politici Transylvania College, școala poate suspenda un elev pentru 3 zile, doar după ce a aplicat un proces restaurativ (de care menționaseră în mail), format din 3 nivele (o scară prin care se escaladează orice situație):

• Nivelul 1: Întâlnire restaurativă
  O întâlnire facilitată pentru a repara prejudiciul și a reconstrui încrederea între cei implicați.

• Nivelul 2: Intervenție de grup
  Sesiuni de grup concentrate, urmărirea schimbărilor de comportament. Se atribuie serviciu comunitar celor care au agresat sau au fost martori tăcuți.

• Nivelul 3: Suspendare de 3 zile + Terapie familială
  O suspendare de trei zile plus începerea obligatorie a terapiei individuale sau familiale. Ambii părinți/tutori implicați în viața copilului trebuie să participe.

Noi eram la nivelul 3, fără să fi trecut prin primele două. Nu aveam niciun mail, un proces verbal, nimic. Doar l-au suspendat și gata.

Inclusiv la nivel de legislație națională există o scară similară, prin care cel puțin notifici părintele că există o problemă. Nu suspenzi un copil din prima. Dar se pare că Transylvania College are țara proprie, nu se ghidează după legislația din România.

Cadru legal, pe scurt

• Legea 221/2019 (modifică Legea educației 1/2011): interzice explicit bullying-ul și obligă școlile să aibă proceduri clare de intervenție.

• Ordinul 4343/2020 (norme anti-bullying): prevede investigație documentată în max. 48h, informarea părinților și aplicarea măsurilor progresive (restaurative → consecințe) – nu sancțiune directă “din prima”.

• Politica școlii replică aceeași scară (Nivel 1 → Nivel 2 → Nivel 3).

Texte integrale: Legea 221/2019 · OM 4343/2020

Urma întâlnirea cu R.B. și deja ne simțeam nedreptățiți, dar speram că putem rezolva ceva. Nu era mare lucru să fie suspendat băiatul, dar de ce să existe asta la dosarul lui dacă nu era cazul? În plus, dacă mai făcea o greșeală, era deja eligibil de încă o suspendare sau chiar de exmatriculare…

Întâlnirea cu Ruxandra Baciu

Ziua următoare, ne-am întâlnit cu R.B., care a cerut ca întâlnirea să fie în primă fază cu Sebastian, în care să aibă ei doi o discuție de față cu noi, dar fără ca noi să intervenim. În faza a doua, urma să tragem concluziile, doar noi, adulții.

Prima parte a întâlnirii a fost pentru mine un șoc. R.B. a scos o listă cu tot ce poate însemna bullying-ul, începând de la bullying-ul așa cum îl cunoaștem, cu violență, etc. dar lista era mult mai lungă, includea sarcasm, ironie sau datul ochilor peste cap când vorbim de bullying. Și a început să îl treacă pe Sebastian printr-un checklist cu ce își amintea el că a făcut… vreodată. L-a întrebat pe Sebi de ce crede că e aici.

Sebi a răspuns că cel mai probabil pt. că a râs în orele ei de coaching.

RB: ”Nu, nu de asta ești aici”
Apoi a luat lista la rând… și după multe checkpoint-uri în care l-a tot presat pe Sebi să își amintească ce a făcut în trecut…
RB: ”Așa-i că ai trecut pe clasa a 7-a pe hol și ai zis de niște fete că sunt curve?”
S: ”Nu le-am făcut niciodată așa pe fete, nu-mi amintesc”
RB: ”Nu-ți amintești. Sentimentele îți blochează memoria când sunt intense…”

Copilul bineînțeles că nu-și amintea chiar tot ce a făcut și n-a făcut în ultimii ani de școală. Cine știe, poate o fi făcut niște fete ”bitches”, pe ceva chat, cândva. Dar sigur n-a folosit niciodată ”curvă”, pe vreun hol, în public. Imi cunosc băiatul. Și oricine îl cunoaște pe Sebi știe că nu e un bully.

Modul manipulator de a pune întrebările și de a obține o ”confesiune” cu tot ce a făcut și n-a făcut copilul în școală vreodată, ca să demonstreze că e un bully, mi-a făcut greață.

Ca părinte, ca tată, cu greu m-am abținut să nu fac scandal. Am așteptat să se termine sesiunea de întrebări manipulatoare, iar apoi a urmat discuția noastră.

Am încercat să o confrunt, să îi zic că nu și-au respectat propriul Behaviour Policy — prin care trebuia să știm mai de mult dacă exista cu adevărat o problemă. Am încercat să definim bullying-ul așa cum e el definit în lege, nu după o listă din care reiese că orice înseamnă bullying. Am încercat multe, dar fără succes.

A spus că ”oricum se ajungea la suspendare” (!!!).

Adică suspendarea era un fapt predeterminat.

Practic, ne luptam cu morile de vânt.

Singurul lucru pe care l-am mai putut face atunci a fost să îi zic că există un singur bully în această conversație: ea însăși. Comportamentul ei din acea întâlnire a fost, în opinia mea, intimidant și abuziv.

I-am spus că cred că încearcă să ne alunge din școală, deși nu înțeleg de ce. Și că ea poate să abuzeze de părinți, pentru că nu prea există alternative.

Și i-am spus că aplică standarde duble. Pentru că a existat un episod în trecut în care colegul lui Sebastian, l-a împins pe Sebi în pauză, iar Sebi a căzut și și-a rupt mâna. Am stat cu Sebi pe la Urgențe, cu anestezie totală să îi pună mâna la loc. Și-a pierdut locul în echipa de baschet. A pierdut vacanța de ski.

Acel băiat nu a fost suspendat. Poate pentru că e fiul patroanei firmei care s-a ocupat de amenajarea interioară a școlii. Poate.

Într-un cuvânt, i-am spus că noi considerăm că ne supune unui abuz, doar pentru că poate.

După întâlnire, deși știam că nu rezolvăm mare lucru, am decis să trimitem o notificare școlii, prin care ne-am exprimat nemulțumirea și am reiterat faptul că acest proces a fost unul nedrept. Că ne-am pierdut încrederea în școala care nu își respecta propriile reguli și recurgea la abuzuri.

Notificarea poate fi văzută aici. Are număr de înregistrare în arhiva școlii.

Nu am primit niciodată răspuns la acea notificare.

După suspendare, am crezut că totul se va termina. Am crezut că R.B. va fi mulțumită că și-a arătat forța, și-a mângâiat orgoliul și gata. Se va opri aici. Dar nu, avea să fie doar primul pas. A urmat pasul 2.

Actul adițional. Condiționați să semnăm un act adițional discriminatoriu, imposibil de semnat, ca să putem continua în școală

O lună mai târziu, pe 25 iunie, noi, împreună cu alte 11 familii (din câte știu, dar poate sunt mai multe), am primit prin email un act adițional pe care trebuia să îl semnăm, ca Sebastian să mai poată continua școala la Transylvania College.

”Sper că mesajul meu vă găsește cu bine. În urma perioadei de suspendare s-a pregătit un act adițional, care stipulează așteptările cu privire la comportament și cerințele de terapie.

Vă rog să găsiți atașat documentul, acesta va fi nevoie să fie semnat de către voi și returnat la începutul anului școlar. Vom completa noi informațiile cu privire la numărul contractului.

Pentru cerințele legate de terapie este nevoie să fiți în contact cu Cristina Ungvari, Head of Wellbeing, in cc.

Sper ca Sebi și Catia să aibă o vacanță frumoasă și să ne revedem cu bine în noul an școlar.”

Actul adițional poate fi văzut aici.

Nu trebuie să fii avocat sau vreun expert juridic ca să îți dai seama că acel act este un document imposibil de acceptat, cu clauze disproporționate.

• Un document discriminatoriu, pentru că nu toți părinții din școală l-au primit, ci doar ”suspendații”.

• Un document prin care ni se cere să urmăm terapie familială timp de minimum 2 ani (!!!!), plus să trimitem actualizări ale stadiului terapiei…

• Plus: ”Dacă elevul se angajează în orice alte comportamente antisociale de tip bullying, acest lucru va duce la o suspendare imediată, ca parte a suportului comportamental continuu și a consecințelor deja puse în aplicare. Incidentele continue pot duce la o suspendare extinsă.”

Având în vedere că ORICE poate fi considerat bullying, ce pot să mai zic de ultima clauză?

Adică eu și familia să semnăm că suntem de acord că avem o problemă și că avem nevoie de terapie min. 2 ani?! Ca să mai putem continua în școală? Pe bune?!

Deci clar, ceva de nesemnat. Niciun om întreg la minte n-ar semna așa ceva.

Ca o notă: nu am nicio problemă cu a urma terapie. Și probabil aș fi fost dispus să urmez un astfel de proces, dacă existau dovezi că există o problemă reală. Dar nu ne-a fost prezentat nimic, niciodată. Doar păreri personale, vorbe și concluzii subiective ale R.B., pe baza cărora Sebastian a fost suspendat.

Bineințeles că nu am semnat acest act. Au urmat mailuri după mailuri în care am refuzat să semnăm și am cerut în scris confirmarea că nu e nevoie să semnăm acest act adițional pentru ca Sebastian să poată continua în școală.

Singurele răspunsuri pe care le-am primit de la Anca Rusu și Cristina Ungvari, cele două asistente ale R.B., au fost că nu putem continua în școală fără semnarea acelui act.

Apoi, într-un final, am primit un mesaj în care se reiterează faptul că avem nevoie de terapie și ne este recomandat cabinetul unei doamne, care mai apoi am aflat că nici dânsa nu e psiholog licențiat (!!!). Nu că am fi mers mai departe cu terapia, dar dacă tot ne jucăm de-a wellbeing-ul, mă așteptam totuși la un minim efort din partea acestor persoane ”profesioniste” de la Transylvania College.

Apoi, în mijlocul acestui schimb de mailuri, a urmat ceva extrem de interesant:

Primul câștig în instanță împotriva abuzurilor contractuale ale Transylvania College și Ruxandra Baciu. Precedent unic în Cluj-Napoca

Între timp, una din familii, prieteni cu noi, s-au mișcat repede și au dat Transylvania College în judecată, pentru rezilierea abuzivă, unilaterală, a contractul de școlarizare al băiatului lor. Adică, exact ce urma să ni se întâmple și nouă.

Partea cea mai tare? AU CÂȘTIGAT! Au obținut reintegrarea băiatului în școală, în sistem de urgență, în timp record.

Din câte știu, este al doilea caz din România și primul din Cluj-Napoca. Un precedent extrem de valoros împotriva abuzurilor Transylvania College și Ruxandra Baciu.

Da, o hotărâre judecătorească a dispus reintegrarea elevului în regim de urgență; în opinia mea, confirmă abuzurile contractuale.

Am ales să reziliem contractele cu Transylvania College și să mutăm copiii la altă școală

Am ajuns în 1 septembrie 2025. Toată tevatura asta începuse în 16 mai. Acum 3 luni jumătate.

La Transylvania College, noul an școlar începe azi, pe 2 septembrie.

Răspunsurile celor de la Transylvania College au încetat să mai vină. Singurul mesaj cu care au mai venit a fost o propunere de întâlnire față în față. N-au vrut să răspundă în scris, concret, că renunță la semnarea actului adițional:

”Credem că o conversație față în față, așezată și deschisă, poate contribui la găsirea unui cadru comun care să susțină dezvoltarea lui Sebastian într-un mod sănătos și responsabil, în acord cu valorile școlii și cu nevoile sale reale.”

Pentru că, nu-i așa, scoala știe nevoile REALE ale copilului, nu părinții.

Cred că deja iși dăduseră seama că s-au pus într-un punct din care nu mai puteau câștiga, având în vedere precedentul creat în instanță, unde au pierdut rușinos.

Probabil s-au gândit că o să ne forțeze să semnăm acel act adițional când mergem la școală, într-o discuție verbală, pentru că urma să înceapă școala și nu prea mai aveam de ales. Timpul curgea în favoarea lor.

Era clar că nu mai aveam sorți de izbândă în acest demers, așa că am ales să reziliem noi contractele. Probabil că R.B. a obținut ce și-a dorit. Am plecat din școală. Sper că e fericită acum.

Partea mai puțin vizibilă a acestui demers a fost cât de mult au fost afectați copiii. Au întrebat tot timpul: ”cu ce am greșit? de ce noi? de ce trebuie să schimbăm școala”, etc. Fapt care m-a determinat și mai mult să scriu acest articol.

De ce nu a zis nimeni nimic până acum? Pârghii, presiuni, cunoștințe și relații

Poate vă întrebați, la fel cum m-am întrebat și eu, de ce nu s-a auzit nimic de la alți părinți până acum? Pentru că știu multiple cazuri, care nu au ieșit până acum la suprafață. Noi am fost 12 familii care am primit actul adițional. Câteva dintre ele am auzit că încep acțiuni în instanță. Câte or mai fi fost în trecut...

Răspunsul este unul complex. R.B. are multe pârghii pe care le folosește în a obține orice își dorește. Iar dacă nu obține, se pare că preferă să forțeze, preseze, hărțuiască, abuzeze, fără ca cineva să nu îi facă ceva.

Câteva motive pe care le văd eu, personal, pentru care îi ies toate:

• Nu există un board independent de control în școală. R.B. poate face orice, fără să fie contestată de cineva. Părinții săi, fondatorii adevărați ai școlii erau la un moment dat parte din board, dar au decis să plece. Și când zic ”au decis să plece”, aici e loc de un articol de investigație unde las pe alții mai profesioniști să-și facă treaba.

• Presiune și pârghii asupra părinților cu copii în școală. Odată ce ai început pe linia engleză și curricula Cambridge/Edexcel (adică urmezi școala ca în Marea Britanie), e foarte greu să muți copilul la o școală, mai ales pe linie română. Singura alternativă în Cluj este Royal School, o școală mai mică, cu o curriculă similară, unde ne vom muta și noi copiii. Ca părinte, când mai ai doar o singură altă opțiune, nu ai de ales decât să înghiți (aproape) orice. Mai faci o sponsorizare, mai o favoare, mai una-alta. Dar dacă nu faci, sunt șanse mari să ai probleme în viitor. În traducere: școala face abuz de poziție dominantă. R.B. știe că n-ai de ales.

• Părinții care pleacă, nu mai au motive să își spună povestea. Odată trecuți prin calvar, părinții care pleacă din Transylvania College nu mai au energie, timp, chef, bani să continue disputa sau să zică ceva. Vor să-și vadă copiii mutați și fericiți în altă parte. R.B. se bazează pe asta.

• Profesorii și personalul din școală sunt mulți din ei în aceeași situație ca părinții, pentru că au și ei copii în școală. Așa că nu au de ales. Tac și fac. Sunt doar executanți care semnează și trimit mailuri abuzive cu zâmbetul pe buze, la comanda R.B., închizând ochii și crezând că fac bine.

• Pârghii asupra autorităților: Primăria și Emil Boc probabil îi fac pe plac R.B., din două motive: 1. să ai o școală internațională bună în oraș, te ajută să atragi expați și investitori internaționali, și 2: dacă această școală ar fi să se închidă, în Cluj ar exista imediat o problemă socială cu 1000 de copii rămași fără acces la educație și familii fără opțiuni. Adică, o mare pârghie de negociere și de obținut ORICE de la autorități. Așa se ajunge la scandaluri de genul celor relatate de PressOne.

R.B. știe toate aceste lucruri. Se folosește de toate pârghiile și astfel se simte protejată. Sper totuși să existe coloană vertebrală în cazul autorităților Române, mai ales la nivel național, pentru că lucrurile nu pot rămâne așa la nesfârșit. Tind să cred că nu mai suntem o țară în care ne putem juca de-a Dumnezeu.

Personal, am început să depun sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Ministerul Educației, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), ANAF, Consiliul Concurenței, precum și către organismele de acreditare Cambridge Assessment International Education și Pearson Edexcel.

Consider că astfel de abuzuri nu mai pot fi băgate sub covor. Refuz să tac și să înghit. E timpul să se schimbe ceva.

Concluzie

Cred și sper ca Transylvania College să nu se închidă niciodată.

Dar de asemenea cred că această instituție de învățământ din România are datoria să funcționeze într-o formă în care oferă respect, transparență, corectitudine față de părinți și copii, respectarea propriilor reguli și respectarea legilor țării.

Transylvania College are nevoie de o altă conducere. Una cu o atitudine complet diferită. De asemenea, cred că are nevoie de un board independent, care să aibă inclusiv dreptul de a-și concedia propriul fondator, dacă situația o cere. ”Checks & balances”, cum zic americanii, nu dictatoriat. Altfel, astfel de abuzuri din partea Transylvania College vor fi din ce în ce mai frecvente.

Nu public acest articol pentru a ”câștiga pe internet”. Personal, nu mai am nimic de câștigat. Mi-am mutat copiii din Transylvania College și aș avea destule alte lucruri pe cap, încât să închid ochii și să merg mai departe. Dar nu pot.

Reputația și încrederea se construiesc în ani și se pot pierde într-o zi. Orice școală, cu atât mai mult una privată, ar trebui să înțeleagă asta. Când ceri părinților încredere, respectă-ți propriile reguli. Toate. De fiecare dată.

Dacă treceți printr-o situație similară, sper ca rândurile astea să vă economisească timp, bani și nervi. Și, poate, să ridice standardul pentru toate instituțiile de învâțământ privat din România.

Dacă ați trecut prin situații similare cu Transylvania College, vă încurajez să lăsați un comentariu mai jos.

Transylvania College, ne vedem în instanță.

Sergiu Biriș

 — 

PS 1: ca sa contracareze această poveste, ma aștept ca R.B. sa vorbească urât despre Sebastian, și despre noi ca familie. Probabil va spune că a fost un copil problemă, că eu sunt un tată frustrat, etc. Mă aștept la asta, pentru că a făcut-o în trecut, cu alți copii și părinți, creând chiar documente depuse în instanță cu caracterizări negative ale unor copii care de fapt erau foarte buni.

PS 2: ca să vezi unde te duce viața, în 2015, am donat o sumă de bani la fondarea școlii Royal School, cea la care ne vom muta copiii acum. Am făcut-o atunci tocmai pentru că am crezut că era nevoie de o alternativă în Cluj. Acest articol nu are nicio legătură cu suma donată atunci. Nu am nicio calitate în acel proiect în afară de fost donator, altfel îmi mutam între timp copiii în cei 10 ani care au trecut de atunci. Mai mult, asta nu face decât să spună cât de multă încredere am avut în Transylvania College…

PS 3: Documentele și comunicările noastre, aranjate cronologic, sunt disponibile, la cerere

PS 4: Am vorbit în podcast despre acest subiect, aici

Actualizare / Rectificare 03.09.2025 - 11:00 AM: Într-o versiune anterioară am afirmat că d-na. Cristina Ungvari „nu este psiholog licențiat”. În urma unei noi verificări în Registrul Unic al Psihologilor (R.U.P.), la data de 03.09.2025, d-na. Cristina Ungvári apare înscris ca „psiholog practicant în supervizare” și „psihoterapeut practicant în supervizare”. Am actualizat textul în consecință. Critica din articol vizează procedurile și condiționările impuse familiei, nu persoana sau calificările sale. Dacă apar informații factuale suplimentare, le voi reflecta prompt.